Est News

15 tone de deșeuri strânse la Bârlad, de voluntari, în câteva ore

Câteva zeci de tone de deșeuri au fost strânse sâmbătă, 24 septembrie, din zonele de periferie ale Bârladului, cu ocazia Zilei de Curățenie Națională. 900 de bârlădeni, voluntari, elevi, profesori, angajați ai Primăriei, alături de primarul Dumitru Boroș, au igienizat timp de mai multe ore punctele vulnerabile ale orașului, deplasarea făcându-se dintr-un loc într-altul cu mașini puse la dispoziție de S.C. Vertrantis, societatea care se ocupă de transportul public din oraș.

Activitatea de ecologizare este o inițiativă a grupului de voluntari „Let’s do it Romania”, susținut de Guvernul României și Ministerul Mediului, iar la nivel local de către Consiliile Locale.

Au fost distribuiți 1.500 de saci menajeri și 1.500 de perechi de mănuși celor care au participat la această campanie de ecologizare. Printre cei care au răspuns prezent au fost și 20 de angajați ai Primăriei Bârlad, instituție aflată la a treia participare în cadrul acțiunii inițiate de grupul «Let’s do it Romania». S-au strâns 15 tone de deșeuri reciclabile – folie, PET-uri, hârtie, carton, care au fost depozitate la stația de sortare a SC CUP SA.”, ne-a declarat ing. Olga Ungureanu, șefa Serviciului Gospodărie Comunală și Locativă din cadrul Primăriei Municipiului Bârlad.

Cu ocazia Zilei de Curățenie Națională, au fost vizate următoarele puncte ale Bârladului: zona Cimitir, zona Bisericii „Sf. Andrei” și pădurea Olaru Cristian, toate din cartierul Deal II, zona Eminescu, Prodana, Centrul de Afaceri, păduricea din zona IRB, zona CSS, Grădina Publică și pășunea CFR din zona Gării.

Din 2015 și până acum, „Let’s do it Romania” – cea mai mare mișcare socială din țară, a reușit să mobilizeze un milion de voluntari, din care cei mai mulți elevi. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version