În această perioadă, recoltatul strugurilor este în toi, dar forța de muncă este greu de găsit. Administratorii podgoriilor din țară spun că nici măcar șomerii sau asistații social din comune nu vor să lucreze, chiar dacă li se oferă uneori și peste 100 de lei pe ziua de lucru.
Cele mai multe societăți comerciale care administrează podgorii oferă, pe lângă plata în bani, și transportul zilierilor, dar și o masă sau un echivalent în produse. Nici aceste facilități nu sunt însă convingătoare pentru a-i atrage la muncă pe oamenii care nu au de lucru, ei temându-se că ar putea pierde ajutoarele de la stat dacă se angajează.
„Anul viticol este foarte bun sau în orice caz peste media multianuală atât ca producție, cât și din punctul de vedere al calității. Dar marea problemă este găsirea forței de muncă, pentru recoltă, în întreaga țară“, a declarat pentru Mediafax președintele Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.
Sursa: money.ro