O școală primară din cea mai mare comună a județului nostru a fost închisă de către autorități locale după ce clădirea în care învățau copiii a fost afectată de cutremurul de la sfârșitul săptămânii trecute, elevii fiind trimiși acasă până când primăria va găsi o soluție.
Autoritățile locale din comuna Zorleni au decis suspendarea cursurilor, deocamdată pe perioadă nedeterminată, la școala primară din satul Dealul Mare, după ce clădirea în care funcționa unitatea de învățământ a fost afectată de cutremurul de la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel, mai mulți pereți ai imobilului, construit din chirpici, au crăpat, iar bucăți de vălătuci din tavanul clădirii s-au desprins și au căzut peste bănci. În aceste condiții, autoritățile au considerat că elevii sunt expuși unor pericole dacă ar mai învăța în acea școală, motiv pentru care au hotărât să trimită copiii acasă până la găsirea unei soluții.
”Decizia doamnei primar este una corectă pentru că, după cum arată acea clădire, copiii nu mai erau în siguranță la cursuri. Acum, autoritățile au două variante pentru acei elevi. Prima, și cred eu cea mai bună, ar fi ca aceștia să facă naveta zilnic la Școala nr. 6 Bârlad, cu microbuzul de transport în comun și cu decontarea navetei de către primărie. Cea de-a doua soluție ar fi să-i ducă pe elevi la școala de centru de comună, care, însă, este foarte aglomerată și, evident, ar crea alte probleme”, a declarat inspectorul pe management școlar din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Constantin Turcu.
În ceea ce privește materia pierdută în perioada cât cursurile vor fi suspendate, elevii o vor recupera ulterior, prin reprogramarea acesteia de către învățător. De asemenea, conducerea școlii coordonatoare mai are și varianta ca, în această săptămână, să fie programată pentru elevii de ciclu primar din localitatea Dealul Mare ”Școala altfel”, având în vedere că, din actualul an de învățământ, aceasta nu mai este la o dată fixă pentru toate școlile din țară. (Ionuț PREDA)