Est News

”Sunt de acord cu creșterea demografică. Dar mai contează și calitatea”

De vorbă cu doctorul Mihai Dumitru, medic primar ginecolog la Spitalul de urgență “Elena Beldiman” Bârlad, despre situațiile în care ajung adolescentele, și chiar fetițele, din cauza educației precare privind sexualitatea, în special.

– Viața sexuală debutează la vârste din ce în ce mai fragede. Este aceasta o evoluție biologică firească?

Actuala societate, în care există o piață de produse alimentare ce nu mai sunt naturale, ca în vremea părinților noștri și chiar a celor mai în vârstă dintre noi, a atras cu sine o serie de modificări fizice și fiziologice. Copiii de acum sunt mult mai înalți, au tendința spre obezitate, unii chiar sunt obezi. Produsele alimentare, cum spuneam, conțin tot felul de substanțe inclusiv hormoni. Se consumă tot mai mult mâncăruri de tip fast-food și metabolismul exacerbat determină apariția obezității precoce. Așa se face că, pe fondul acestor factori de urbanizare, alimentație necorespunzătoare și efort fizic tot mai redus, asistăm la fenomenul despre care vorbeați. Fetele de gimnaziu și cele de liceu sunt mult mai dezvoltate fizic decât cele de acum 15-20 de ani, iar hormonii din alimente au determinat în unele cazuri ca și băieții să se confrunte cu creșterea sânilor.

– Vorbeați și despre modificări fiziologice…

– Da, pentru că în condițiile pe care vi le-am prezentat apare pubertatea precoce. Dacă în urmă cu ceva ani, menstruația apărea la 14-15 ani, astăzi este prezentă și la fetițe de 8-9 ani. Observați că folosesc cuvântul fetițe și nu fete.

– Are vreo legătură apariția pubertății precoce cu începere vieții sexuale la vârste foarte fragede?

– Nu. Poate indirect. Direct, are legătură cu educația sexuală și cu educația în general, primită de la părinți, cultivată în școală și comunitate. Prea puține noțiuni de educație sexuală sunt prezentate în școală. Profesorii de biologie ar fi bine ca, alături de părinți, să fie cei care încă din gimnaziu fac primul pas în educația sexuală a copiilor. Pe vremuri, eram chemat la școală de diriginți pentru a le explica elevilor noțiuni elementare de sex și igienă. Medicii nu mai sunt solicitați acum, sau dacă sunt, se întâmplă extrem de rar. Vă dau un exemplu – știu adolescentele la ce riscuri se expun folosind frecvent tampoane interne? Acestea rețin sângele și dacă sunt folosite mai mult de câteva ore, apar infecțiile genitale. E doar un exemplu pe care vi l-am dat și despre care s-ar putea vorbi la astfel de întâlniri.

”Sunt destul de multe nașteri înregistrate la fete de 13-15 ani”

– Așadar, credeți că responsabilitatea aparține părinților și dascălilor?

– Părinților, în primul rând. Nu este normal ca un minor să stea ore întregi la calculator, accesând tot felul de site-uri dubioase. Accesul la programele TV care ar trebui codate este neîngrădit. Copiii, atât de la oraș cât și de la sate, urmăresc programe care le sunt interzise și asta pentru că părinții nu se impun. Unii nici nu au cum, pentru că sunt plecați la muncă în străinătate, sunt ocupați cu serviciul sau căutarea unui loc de muncă, etc. Fetele sunt cele mai vulnerabile și de aici până la apariția unor adevărate drame, nu e decât un pas.

– Vă întâlniți frecvent cu astfel de cazuri?

– Din păcate, destul de des. La vârsta lor, fetele de 14-15 ani sunt dezvoltate fizic dar nu și maturizate psihic. Așa apar dezechilibrele. Rămân însărcinate dintr-o joacă, din pură curiozitate sau, fiind nesupravegheate, sunt atrase în această cursă. Efectele sunt dramatice. Părinții nu le sunt alături când au nevoie, și nu de puține ori apare abandonul familial. Fata pleacă de acasă cu copilul neacceptat de părinți, pentru ca de multe ori să-l abandoneze. În aceste condiții, viitorul fetei nu va fi unul tocmai fericit. Viața socială le va fi afectată, ca și șansa de a avea o profesie sau o carieră. De aceea spun că educația este singura șansă a copilelor și adolescentelor din ziua de astăzi pentru a avea o viață normală.

– Statisticile arată că avorturile sunt tot mai numeroase în rândul adolescentelor, ca și nașterile.

– Da. Din fericire, după 1989 numărul total al avorturilor s-a înjumătățit, însă este trist că ele sunt solicitate de părinții minorelor. Ba chiar mai mult, avortul este văzut ca o metodă contraceptivă de către aceste fete, care își încep viața sexuală destul de devreme. Sunt destul de multe nașteri înregistrate la fete de 13-15 ani, și mai rar, chiar în cazul unor copile mai mici.

”Fetele din mediul rural nici nu vor să audă de prezervativ”

– La ce riscuri se expun fetele care își încep viața sexuală devreme și recurg la avorturi, chiar repetate?

– În primul rând se expun infecțiilor de tot felul, cu virusuri periculoase, care pot declanșa afecțiuni grave, precum hepatita C, sau SIDA. De aceea, trebuie cunoscute și aplicate mijloacele de protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

– Cât de informate sunt fetele în acest sens?

– Unele sunt informate, altele nu. Certe este că prezervativul este cea mai sigură metodă de protecție atât împotriva unor infecții cât și împotriva sarcinii nedorite. Există un cabinet de planning familial în spital, unde pot primi gratuit prezervative și consiliere din partea medicului specialist. Trebuie doar să fie îndrumate. Fetele din mediul rural, însă, nu au habar de un astfel de cabinet și nici nu vor să audă de prezervativ. Trăiesc o viață libertină, în promiscuitate, din care igiena nu prea face parte, la care se adaugă și consumul de alcool.

– Care este semnalul de alarmă pe care îl trageți?

– Eu sunt întru totul pentru creșterea demografică. Dar mai contează și calitatea. De aceea, pentru a avea copii sănătoși, trebuie să existe părinți sănătoși și informați, care să-și educe copiii în așa fel încât să pornească în viață cu fruntea sus și cu responsabilitate. Fetelor le recomand să nu își înceapă viața sexuală la o vârstă precoce. Nu doar riscul infecțiilor este exclus astfel, dar și riscul de a-și irosi tinerețea. La urma urmei, o viață sexuală precoce și dezordonată își pune amprenta și pe aspectul fizic. Chipul unei fete de 14-15 ani trebuie să fie unul luminos, neumbrit de oboseală, cearcăne și riduri. Este păcat că unele fete de 14 ani arată cu 10 ani mai mature. Tinerețea este un dar frumos, ca și copilăria, de care trebuie să ne bucurăm. Încă o dată, pledez pentru educație, inclusiv pentru educație sexuală, încă din ciclul primar. (A consemnat Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version