Nelu Grădeanu s-a reîntâlnit cu publicul bârlădean iubitor de artă, duminică 2 octombrie, la Muzeul „Vasile Pârvan”, unde a expus pentru prima oară după șapte ani în care nu a mai fost prezent pe simezele orașului.
Artistul locuiește de doi ani în Germania, și a dorit să se reîntâlnească cu bârlădenii prin intermediul acestei expoziții pe care a intitulat-o „Noblețe și culoare”. I-au fost alături admiratori ai artei sale, printre care Ana Sârbu, președinta Fundației „Dr. Constantin Teodorescu”, primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, precum și reprezentanți ai altor instituții.
„Am pictat cele 34 de tablouri în decursul unui an, în Germania, abordând temele care m-au consacrat – flori, portrete, nuduri și peisaje. Motivația expoziției a fost aceea de revedere cu bârlădenii și nu de șocare sau epatare. Lucrările sunt realizate în stil impresionist iar noutatea cu care vin sunt ramele lucrărilor, rame vechi și foarte vechi, de 50 – 100 de ani. Printre lucrări figurează și un tablou inspirat din altarul de flori de la Clubul Colectiv, tablou pe care-l voi dona Muzeului «Vasile Pârvan»”, a declarat Nelu Grădeanu.
Prezentarea expoziției a aparținut scriitorului și criticului de artă Grigore Ilisei, din Iași.
„Expoziția domnului Grădeanu nu se intitulează întâmplător «Noblețe și culoare». Noblețea vine de la aceste rame vechi, care ne duc cu gândul la Belle Epoque, iar culoarea este unul dintre atuurile domniei sale, care sensibilizează ochiul și inima privitorului. Sun lucrări hiperrealiste, altele au o tentă mai modernă. Personal, cred că artistul trebuie să meargă pe această linie pentru a dobândi originalitate”, declarat criticul Grigore Ilisei.
În cadrul expoziției, Nelu Grădeanu a inserat și câteva studii care stau la baza unor lucrări ce vor constitui o expoziție în Germania.
„Am ales Germania pentru că am vrut, artistic vorbind, să trec de o etapă și să mă ancorez la realitățile europene. Peste doi ani, voi avea o expoziție în Germania, la care m-am înscris în urmă cu trei ani. O expoziție care se va numi «Dialog între absent și prezent». Este un stil nou pe care îl abordez și pe care îl voi prezenta bârlădenilor într-o expoziție, peste trei ani”, a mărturisit Nelu Grădeanu.
Până atunci, însă, artistul bârlădean va fi prezent pe 19 noiembrie la Coburg, în cadrul unei expoziții colective, cu lucrări care îmbină arta iconografică și simbolistica germană. (Mihaela NICULESCU)