Est News

Surpriza dintr-un sondaj TNS. Care este diferența dintre PSD și PNL cu două luni înainte de alegeri

Liderul USR, Nicușor Dan, a prezentat, duminică, rezultatele unui sondaj de opinie referitor la intenția de vot la alegerile parlamentare, susținând că doar o prezență masivă la vot va putea să împiedice PSD+ALDE, formațiuni creditate în sondaj cu 55% intenție de vot, să formeze guvernul.

”În momentul ăsta, PSD + ALDE nu ar avea nicio problemă să formeze guvernul. Însă, PSD a fost de multe ori în situația câștigătoare, chiar cu două săptămâni înainte de alegeri și de multe ori prezența masivă la vot a răsturnat calculele dinainte. Eu sper să se întâmple același lucru”, a declarat liderul USR, Nicușor Dan.

El a reiterat faptul că USR nu vrea să facă o alianță, însă vrea să voteze pentru un guvern negociind cu primul ministru pe program, nu neapărat pe poziții de ministru.

”Pe program și neavând presiunea internă din partid a unor oameni și grupuri care vor să fie miniștri. Vom putea să avem o abordare morală asupra actului de guvernare”, a adăugat Dan.

Potrivit unui sondaj de opinie prezentat de Nicușor Dan, realizat de Kantar TNS, PSD este creditat cu 45% intenție de vot, PNL cu 25%, USR cu 10%, ALDE cu 7%, iar UDMR cu 5%. În sondaj PMP are 4%, iar PRU 1%. Au fost luate în calcul răspunsurile a 56 dintre repondenți, care au spus că vor participa la vot și au o intenție clară de vot.

”Am spus de multe ori că ținta noastră este 10%. Aveți încredere că nu am pus din pix 10% la USR. (…) Am fost realiști. Suntem pe creștere și peste două luni și jumătate vom fi mult mai sus. USR este a treia forță politică din România, începând de azi”, a comentat el rezultatele sondajului.

Sondajul a fost realizat în perioada 14-23 septembrie, prin metoda CATI, adică telefonic, pe un eșantion de 1001 persoane. Eroare este de maxim 3,2%.

Sursa: gandul.info

Exit mobile version