Pentru că ne aflăm în plin sezon de culegere a strugurilor, iar fermentarea mustului a făcut mai multe victime la nivel național, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al județului Vaslui face un apel către cetățeni să dea dovadă de atenție sporită în această perioadă la alegerea locului de depozitare și fermentare a borhotului.
Bioxidul de carbon, rezultat din procesul de fermentare, este un gaz foarte periculos, fără culoare, fără miros, nu arde și nu întreține viața. Gazul este mai greu decât aerul, de aceea se lasă în jos la suprafața solului, unde formează concentrații foarte mari, mai ales în încăperi fără ventilație. Pentru a se evita producerea unor tragedii, ISU Vaslui recomandă respectarea unor măsuri minime de protecție.
Locul ales pentru depozitare / fermentarea borhotului să se afle într-un spațiu deschis (afară), iar în cazul depozitării în încăperi, trebuie să se asigure o ventilație corespunzătoare a spațiului în care se produce fermentarea (să se lase ușile de acces în încăpere larg deschise). Se interzice ca depozitarea și fermentarea borhotului să se facă în spații închise aflate sub cota terenului (în subsolurile, beciurile gospodăriilor). O metodă eficientă de verificare a conținutului de bioxid de carbon din încăperea în care este depozitat borhotul este să folosim o lumânare aprinsă, atunci când pătrundem în locurile unde sunt recipientele cu must, ce fermentează. Dacă se stinge, este evident că oxigenul lipsește.
Persoana care a inhalat cantități mai mici de bioxid de carbon prezintă dureri de cap, grețuri cu sau fără vărsături, amețeli, tulburări de vedere și greutate în respirație. Dacă gazul din aer este în concentrație foarte mare, aceasta își poate pierde cunoștința în câteva minute și poate muri rapid. Este important de știut că nu-și dă seama că se intoxică și deci nu este conștientă pentru a putea lua măsuri de autosalvare. Când o persoană a pătruns singură într-un mediu de bioxid de carbon și s-a intoxicat, poate să-și piardă viața, dacă în primele minute de pierdere a cunoștinței nu este scoasă din atmosfera toxică și dusă la aer curat.
Persoana care încearcă să intre pentru salvarea victimei trebuie să fie protejată cu mijloace de respirație autonomă, în caz contrar poate deveni o victimă sigură și ea. Într-o astfel de situație sunați imediat la 112! (G.P)