Est News

Suspansul se prelungește – Încă o săptămână fără prefect

Județul Vaslui va mai funcționa încă o săptămână fără vioara întâi, după ce premierul Dacian Cioloș nu a făcut nicio delegare pe postul de prefect, în ședința de guvern, a vreunei persoane competente să ocupe această funcție atât de importantă, mai ales prin prisma faptului că va organiza alegerile.

Suspansul la Prefectura Vaslui se prelungește. Primul-ministru Dacian Cioloș nu a semnat, la mai bine de la o săptămână de la demisia lui Daniel Olteanu, niciun ordin de numire a unui nou prefect. Așa după cum era de așteptat, premierul are o misiune grea, mai ales că trebuie să aleagă pe cel mai bun din multitudinea de propuneri și autopropuneri primite din județ. În urmă cu o săptămână, erau nu mai puțin de 14 CV-uri pe biroul lui Cioloș, unele cu susținere de la șefi de partide. Din păcate, nimeni nu a fost ”cel ales”, astfel încât mai avem de așteptat încă o săptămână până când vom afla cine ne va conduce județul pentru vreo trei luni de zile. Între timp, unii din cei care și-au trimis CV-urile la București au început să renunțe de bună voie, făcând tot felul de declarații publice precum că, de fapt, nu și-ar fi dorit să fie șef la județ.

Până la desemnarea noului prefect, după ce Daniel Olteanu a renunțat pentru a putea candida la alegerile parlamentare, județul este condus, la fel ca în ultima săptămână, de subprefectul Mircea Gologan. Acesta s-a apucat deja de organizarea alegerilor, activitate care, se pare, nu are timp de așteptat ca primul-ministru să se decidă pe mâna cui să meargă ca reprezentant al guvernului în teritoriu. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version