Est News

Vasluienii care doresc să devină polițiști se pot înscrie până vineri

Cei care vor să devină polițiști trebuie să își depună până vineri cererile de înscriere, la sediul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale. Sunt așteptați pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 2 (lângă sediul I.P.J. Vaslui), în intervalul orar 08.30-15.00.

Cei care doresc să se înscrie pe cele 63 posturi de agent de poliție scoase la concurs de Poliția Română trebuie să știe că limita minimă de vârstă este de 18 ani, iar înălțimea minimă a candidaților este 1,65 m pentru femei și 1,70 m pentru bărbați. Nu este nevoie de copii legalizate ale actelor de studiu și cele de identitate, candidatul este obligat să le prezinte pe cele originale. Proba fizică nu mai este luată în calcul la media finală, fiind doar criteriu de departajare la nota testului scris.

Dintre cele 63 de posturi pentru încadrare directă de agenți de poliție la Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui, cinci sunt în structurile de poliție rutieră, 55 în structurile de ordine publică urban și rural, iar trei sunt agenți conductori câini. Alte două posturi sunt pentru reîncadrarea ofițerilor și agenților de poliție, care au avut calitatea de polițiști și pot fi reîncadrați și care au studii corespunzătoare cerințelor postului, respectiv îndeplinesc condițiile legale.

Până în prezent, la Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui au fost primite 49 cereri de înscriere, cele mai multe fiind pentru posturile din structurile de ordine publică urban și rural.

Detalii privind condițiile de înscriere, documentația necesară, probele de concurs, tematica și bibliografia pot fi consultate pe pagina web https://vs.politiaromana.ro, la secțiunea Carieră. (George PROCA)

Exit mobile version