Est News

Noapte petrecută în frig, cu prezență din oră în oră, la Agenția de Mediu, pentru depunerea dosarelor pentru Programul ”Casa Verde”

Noapte petrecută în frig, numere de ordine pe caiet și nervi întinși la maxim. Așa s-ar putea descrie în câteva cuvinte tabloul creat la Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui, în ziua depunerii dosarelor pentru obținerea unei finanțări, pe Programul Casa Verde, pentru instalarea de sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă. Cele 1,9 milioane de lei alocate județului nostru, erau epuizate înainte de începerea programului instituției care preia cererile de la populație, le analizează și le trimite mai departe la Administrația Fondului de Mediu, spre aprobare.

Programul ”Casa Verde” s-a încheiat la Vaslui înainte de a începe. Sau, mai corect spus, finanțarea alocată județului de Administrația Fondului de Mediu pentru instalarea de sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă a ajuns doar pentru solicitanții care au ajuns la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vaslui până la 8.00, atunci când instituția și-a început programul. La acea oră, pe caietul făcut încă din ziua anterioară, se ajunse aproape de numărul de ordine 200, exact cam câți solicitanți se estimează că vor prinde la Vaslui finanțare. Cei care au ajuns la deschiderea APM au rămas surprinși să constate că au atâția oameni în față, iar șansele lor de a obține cei 3.000, 6.000 sau 8.000 de lei de la stat sunt minime. Această situație a condus și la nașterea unor scandaluri, acuzat fiind angajatul care distribuia bonurile de ordine.

”Nu ține cont de niciun rând. Dă acele bonuri după cum vine fiecare și bagă mâna în față. Nu este normal. Mai bine le-ar arunca în sus și care prinde, prinde, care nu, la revedere”, spune revoltat unul din cei aflați la rând.

Același salariat de la APM stă proptit și în poarta de acces în curtea instituției, permițând accesul doar celor ce le vine rândul, în funcție de cum ies cei cărora le-au fost primit dosarul. Ulterior, un om de la firma de pază verifică, chiar în ușa instituției, bonurile de ordine. Ajunși la etaj, oamenii, care au stat și au înghețat o noapte întreagă la rând, se pot dezmorți până când intră în biroul de verificare a dosarelor.

Oamenii au înghețat o noapte întreagă la rând, făcându-se prezența din oră în oră

Întreaga nebunie a Programului Casa Verde a început, la Vaslui, de duminică seara. La ora 21.00, a apărut primul ”client” al banilor de la stat, care are inițiativa de a întocmi o listă de ordine. În fapt, pe un caiet de dictando, pe lângă numărul de ordine, apare numele titularului care face cererea de finanțare, cu codul numeric personal și ora la care a ajuns la APM. Mai mult decât atât, din oră în oră, se făcea prezența, iar cine nu răspundea ”prezent”, era tăiat de pe listă.

”Cred că altfel nu s-ar fi putut și ar fi fost un haos total, cu scandaluri uriașe. Așa, cu datele trecute în caiet, am rezolvat orice posibilă trecere peste rând și conflict între cei aflați la rând”, ne-a mărturisit Iulian Popa, cel care a deschis lista cu numere de ordine la ora 21.05.

Pe toată durata nopții, oamenii au făcut scurte plimbări prin fața Agenției de Mediu pentru a nu îngheța sau, care au venit cu mașinile, au mai ațipit pentru câteva minute. Alții, pentru a trece noaptea mai ușor, au jucat table la lumina becurilor de la rețelele stradale. Dimineață, înainte de a se face ziuă, parcarea supermarketului situat vizavi de APM Vaslui era plină de mașini, iar în fața instituției se aflau aproximativ 200 de oameni. Mulți din cei aflați rând erau veniți din comunele județului, unii și de la 100 de kilometri distanță, încă din cursul nopții, pentru a prinde banii de la stat.

”Nu noi decidem câți vor primi finanțare. Programul se închide automat când s-au epuizat fondurile”

Administrația Fondului de Mediu a alocat județului Vaslui suma de 1,9 milioane de lei pentru Programul ”Casa Verde”. Acești bani ajung, potrivit reprezentanților APM Vaslui, pentru aproximativ 200 de solicitanți. ”În funcție de cum sunt introduse dosarele în calculator, automat se diminuează și bugetul alocat județului Vaslui. De aceea, nu noi decidem câți vor primi finanțare. Programul se închide automat când s-au epuizat fondurile. Noi facem aici verificarea conformității dosarului, dacă există toate documentele necesare, după care le introducem în baza de date. Evaluarea finală se va face la Administrația Fondului de Mediu”, a declarat directorul APM Vaslui, Mădălina Nistor.

Potrivit acesteia, cele mai multe cereri sunt pentru cea de-a doua treaptă de finanțare, de 6.000 de lei, respectiv pentru instalarea de panouri solare presurizate. Tot în cadrul Programului ”Casa Verde”, se mai acordă ajutoare bănești de la stat de 3.000 de lei, pentru instalare de panouri solare nepresurizate, și 8.000 de lei, pentru instalarea de pompele de căldură, exclusiv pompe de căldură aer-aer. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version