Nimic nu este mai frumos decât apariția unui copil în viața unui cuplu, dar dragostea față de bebeluș nu este suficientă pentru dezvoltarea lui ulterioară. Înainte de a deveni părinți, soții trebuie să fie informați, astfel încât să știe să stimuleze copiii printr-o joacă constructivă și anumite tehnici necesare dezvoltării fizice armonioase a acestora. Niciodată nu este prea devreme pentru a apela la un kinetoterapeut pediatru, cu scop preventiv.
Din păcate, mulți părinți din medii sociale diferite și cu niveluri de pregătire diferite nu cunosc noțiuni de bază ce trebuie aplicate în primul an de viață al copilului. Este și părerea lui Romică Damian, kinetoterapeut la secția Pediatrie a Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad.
„Părinții trebuie să fie niște observatori deosebit de atenți ai sugarului, în diferite etape de dezvoltare neuromotorie ale acestuia, pentru a depista la timp posturi sau mișcări asimetrice ale copilului. Dacă bebelușul folosește mâinile preferențial, sau ține capul mai mult într-o anumită parte, sunt semne care ar trebui să-i îngrijoreze și să-i aducă la cabinetul de kinetoterapie. Copilul poate dezvolta afecțiuni ortopedice și neurologice care pot lăsa sechele pe parcursul vieții”, a declarat Romică Damian pentru Est News.
Kinetoterapeutul îndeamnă părinții să fie foarte atenți la poziția corpului copilului, în mai multe etape din primul an de viață. La vârsta de trei luni copilul câștigă control asupra capului. În poziția stând pe burtă, el trebuie să țină capul ridicat (postura „păpușă”) suportând greutatea corpului pe antebrațe.
La vârsta de 6-7 luni, bebelușul obține poziția așezat și se ridică din această poziție. La 7-8 luni, copilul merge în patru labe și se poziționează în patru labe. La 9-10 luni, copilul începe să se ridice în picioare (ortostatism), la 11 luni merge lateral, ținându-se de mobilă sau alte obiecte, și abia la 12 luni merge în picioare cu bază largă de susținere, echilibrul și stabilitatea în mers obținându-se până la un an și jumătate.
Kinetoterapeutul Romică Damian a ținut să facă unele precizări în legătură cu poziția în șezut a bebelușului, pe care unii părinți încearcă să o adopte prea devreme, neștiind că astfel îi fac rău copilului: „Din neștiință, părinții așează copilul în fund, mult prea devreme, arzând etape importate precum poziția «păpușă» și rostogolirea. De multe ori, așează bebelușul între perne, în șezut, poziție în care copilul va reuși să stea singur abia între 5 și 8 luni, când musculatura spatelui va fi destul de puternică (între 0 și 3 luni este interzis masajul la copii, recomandată fiind mângâierea copilului, mai ales în timpul băiței). Grăbirea adoptării poziției în șezut, din varii motive, poate crea tasarea coloanei vertebrale. Normal, după 6 – 8 luni, copilul trebuie să stea singur în fund, iar dacă nu reușește, atunci înseamnă că există o problemă ți trebuie adus la specialist”.
Ce este mai frumos decât să-ți vezi copilul cum merge în patru labe prin casă? De regulă, se întâmplă între 8 și 9 luni, dar sunt și copii care trec peste această etapă și se ridică direct în picioare. De fapt, mersul în patru labe reprezintă primul moment în care copilul își folosește mânuțele în scopul forței, până atunci folosindu-le pentru a prinde jucării sau alte obiecte din jur. În timpul mersului în patru labe, bebelușul folosește alternativ mâna și piciorul opuse, realizând așa numita reacție încrucișată, importantă mai târziu pentru mers.
„Greșit este să se apeleze și la premergător, pentru că nu îi ajută, ci dimpotrivă, le impune un mers incorect”
Momentul în care copilul începe să meargă este cel mai spectaculos. Unii cred că dacă merge mai devreme, copilul este mai inteligent. Dar ce spune specialistul?
„În mod normal, mersul se achiziționează între un 1 an și 1 an și patru luni, nu mai devreme, deși există unele excepții. Cea mai mare greșeală pe care o fac părinții este atunci când îi țin de mână pe copilași. Dacă vor fi ajutați, vor merge mai târziu, pentru că ei vor dezvolta așa – numita dependență de sprijin. Greșit este să se apeleze și la premergător, pentru că nu îi ajută, ci dimpotrivă, le impune un mers incorect și încarcă inutil capul femural pe perioade lungi, ceea ce poate duce la complicații ortopedice. Nici hamurile pentru bebeluși nu sunt indicate a fi folosite până la vârsta de 6 luni. Excelent este patul cu bare sau țarcul, pentru că determină copilul să se ridice singur, tonificându-și singur musculatura picioarelor, ceea ce va determina achiziționarea mai rapidă a mersului independent. Copilul trebuie poziționat cu spatele la perete pentru ca acesta să se obișnuiască cu lipsa sprijinului din față”, a mai punctat kinetoterapeutul Romică Damian.
Kinetoterapeuții recomandă părinților, în cazul în care există suspiciuni neurologice sau de altă natură, să respecte cu strictețe toate etapele de dezvoltare: „Vârsta de dezvoltare neuromusculară a copiilor cu astfel de afecțiuni diferă de vârsta cronologică. Acești copii pot, de exemplu, stagna o etapă pe o anumită perioadă, să stea în șezut mai târziu, sau să meargă mai târziu ori niciodată. De aceea, prezentarea încă din primele zile de la naștere la un cabinet de kinetoterapie pediatrică, doar în baza unui bilet de trimitere, este importantă pentru că poate evita afecțiuni care își pot pune amprenta asupra stării de sănătate a copilului pe tot parcursul vieții”.
Cabinetul de kinetoterapie din cadrul secției Pediatrie a Spitalului „Elena Beldiman” este deservit de trei specialiști în domeniu. În momentul de față, beneficiază de ședințe de terapie prin mișcare 20 de copii internați în secție și 33 din ambulatoriu. (Mihaela NICULESCU)