Est News

Handbaliștii juniori de la LPS Vaslui continuă evoluțiile foarte bune și rămân pe podium

Juniorii de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui care evoluează în campionatele naționale de handbal au reușit să producă spectacol și în această etapă. Avem două echipe pe primul loc și cealaltă se pregătește să detroneze liderul.

Juniorii I au reușit să învingă în deplasare LPS Suceava, scor 34 -33 și ocupă locul doi, cu 12 puncte. Meciul a fost unul extrem de disputat, iar la pauză scorul era egal, 18 – 18. A fost cel de-al cincilea succes al elevilor lui Liviu Gheorghiu, care au un parcurs aproape perfect. Sunt devansați doar de CS Știința Municipal Bacău, care are 14 puncte și a reușit o nouă victorie cu LPS Român. Echipa a doua a băcăuanilor este și ea pe podium, cu 10 puncte obținute până acum. Vasluienii iau pauză până pe 13 noiembrie, când întâlnesc pe teren propriu liderul CS Știința Municipal Bacău. Vasluienii au nevoie să fie în formă maximă pentru a produce prima înfrângere adversarilor.

Juniorii II, pregătiți de profesorul Laurențiu Cozma sunt lideri în seria B, cu opt puncte după trei victorii și o remiză. Sunt urmați în clasament de LPS Brăila, cu șapte puncte și CSS Galați cu cinci. Vor întâlni sâmbătă în deplasare CS Axiopolis Cernavodă, echipa de pe locul patru care a reușit până acum o singură victorie, un rezultat de egalitate și două înfrângeri.

Pentru juniorii III, pregătiti de Liviu Gugles, meciul cu LPS Piatra Neamț a fost singurul în care nu au reușit să obtină toate punctele în această stagiune. Meciul cu ocupanta locului doi a stat sub semnul echilibrului, iar la pauză s-a intrat cu 10 – 10. Nici în partea secundă vasluienii nu au reușit să își surclaseze adversarii, iar meciul s-a terminat 21 – 21. Vasluienii ocupă prima poziție, cu nouă puncte, după patru victorii și o remiză. Nemțenii rămân pe locul doi, cu șapte puncte, iar pe trei se află CSU Suceava, cu patru puncte. Vasluienii întâlnesc duminica pe LPS Suceava, formație clasată pe locul cinci, cu două puncte. Trebuie să învingă pentru a nu se trezi egalați de cei de la Piatra Neamț, care întâlnesc ultima clasată. (George PROCA)

Exit mobile version