Est News

Primarii din județ, îndemnați să profite de memorandumul de dezvoltare aprobat recent de Guvern

Zeci de primari din județ au fost îndemnați, în cadrul unei întâlniri avută la Consiliul Județean Vaslui cu un consilier al primului-ministru, să profite de memorandumul de dezvoltare aprobat recent de Guvern. În acest sens, edilii, pe lângă proiectele noi, vor trebui să le șteargă de praf pe cele vechi, care nu au avut punctajul necesar aprobării finanțării de la Uniunea Europeană, și, după revizuirea acestora, să fie depuse din noul la ministere.

Consilierul de stat Ionel Dancă, membru în Cancelaria Primului Ministru, s-a întâlnit, la sfârșitul acestei săptămâni, cu primarii din mai multe comune marginalizate, incluse în memorandumul de dezvoltare aprobat recent de Guvern. Întâlnirea a avut drept scop promovarea mecanismului de sprijin și asistență tehnică pentru zonele pilot de intervenție, printre care se numără și Vasluiul, și de a pune în practică prevederile memorandumului prin care se instituie acest mecanism. Ionel Dancă a subliniat că premierul Dacian Cioloș și-a asumat, încă de la începutul mandatului, ca o prioritate identificarea unor soluții pentru rezolvarea problemelor de dezvoltare dezechilibrată a teritoriului, incluzând în memorandum trei zone în care este necesară o intervenție rapidă: Valea Jiului, Roșia Montană și Regiunea Vaslui- Iași.
„Avem regiuni în România unde deja se importă forță de muncă și alte regiuni, cum este Vaslui – Iași, unde ducem lipsă de investiții majore și de proiecte consistente de dezvoltare ecomonico – socială. Tocmai pentru a veni în întâmpinarea acestor probleme, premierul a cerut identificarea unui mecanism prin care putem sprijini o dezvoltare integrată în aceste zone. Am avut consultări cu  autoritățile de managament, cu ministerele care gestionează programe de finanțare, astfel încât să găsim resursele financiare care pot fi alocate în aceste zone”, a declarat Ionel Dancă.
Consilierul de stat a precizat că, pentru aceste zone de intervenție, s-au purtat negocieri cu autoritățile de management și ministerele de resort, în vederea găsirii de resurse financiare care să fie alocate cu prioritate. Ionel Dancă a admis că proiectul ar putea întâmpina anumite probleme, dar a subliniat că este absolut necesar ca autoritățile locale să se implice, iar primarii din zonele defavorizate să întocmească proiecte de dezvoltare viabile pentru comunitățile pe care le conduc. „Există o doză de scepticism în rândul primarilor, care este de înțeles fiindcă multe s-au promis în această țară și nimic nu s-a realizat. I-am invitat să depășească această barieră și acest scepticism și să lucrăm împreună pentru implementarea proiectelor. Dacă nu reușește mecanismul, comunitățile sunt cele care pierd. Plec de la Vaslui mai optimist decât am venit. Am constatat că există o etichetă nejustificată pusă acestui județ. Cu toate că sunt probleme serioase legate de accesul populației la educație, la servicii medicale, am văzut și comunități cu primari gospodari, comunități bine gestionate, inițiative locale, mici activități economice, în jurul cărora se pot gândi proiecte de anvergură”, a mai spus Ionel Dancă.
Pentru analiza proiectelor și asistența tehnică pentru autoritățile locale interesate de întocmirea unor proiecte, vor fi întocmite birouri teritoriale în toate cele trei zone defavorizate. La Vaslui, acesta va funcționa, începând de săptămâna viitoare, în sediul Prefecturii, acolo unde primarii vor trebui să meargă cu proiectele. De întreaga activitate, se va ocupa managerul public al instituției, Remus Ieșanu, biroul teritorial urmând a se completa, în scurt timp, și cu reprezentanți ai ministerelor. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version