Întâlnirea pe scenă a celor două formații nu a fost întâmplătoare. Ambele au același producător și impresar – Gabriel Lavraniuc, bârlădean la origine, care trăiește în Germania de peste 30 de ani.
Trupa Distance Call a fost o surpriză extraordinară, pe care publicul bârlădean a primit-o excepțional. Este o trupă de hard rock melodic, aflată „pe val” în Germania, compusă din profesioniști, oameni cu studii muzicale, absolvenți ai facultăților de muzică sau ai Conservatorului de jazz – Arno Kadtler (bas), Jorn Kadtler (tobe), Sebastian Busacker (chitară) și Korry Schadwell (voce). Vineri, a fost prima dată când trupa germană s-a prezentat într-un concert public la Bârlad, anul trecut fiind invitată să cânte la o petrecere privată la Bârlad.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=CDe46kxRGCU&w=560&h=315]
În România, Distance Call și GOT-X au fost într-un mini-turneu la Constanța și Buzău, iar anul acesta, au cântat pentru publicul din Suceava și pentru cel din Bârlad.
Reîntâlnirea publicului cu formația bârlădeană GOT-X a fost o plăcere mai ales pentru că astfel de concerte nu se organizează prea des în Bârlad. Trupa GOT-X a suferit de-a lungul timpului mai multe transformări, în momentul de față fiind compusă din Giulia Abaza – solistă, Gino Abaza – tobe, Andu Turcu – chitară și Joshua Jappsen – bas.
Acesta din urmă a fost cooptat în urmă cu o săptămână, locuiește în Germania și face naveta în România pentru a repeta cu colegii de trupă. GOT-X este o formație în plină ascensiune, care, din păcate, este cunoscută mai mult în străinătate și în alte localități din țară decât la Bârlad. În 2013, au scos primul lor album – „Bloody Flowers”, iar la anul promit că-și vor lansa cel de-al doilea album.
Plecat la 18 ani departe de casă, Gabriel Lavraniuc și-a văzut visul împlinit în Germania
Omul care impresariază cele două formații ce au fost prezente week-endul trecut la Bârlad a părăsit orașul natal și țara în urmă cu mulți ani. Mama, plecată în Germania, a cerut reîntregirea familiei, așa că Gabriel și sora sa au mers după ea și s-au stabilit definitiv acolo.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=0I_IEx9dd70&w=560&h=315]
Relația dintre trupa bârlădeană și impresarul german durează de peste nouă ani de zile, iar ceea ce l-a făcut pe Lavraniuc să accepte colaborarea a fost talentul și determinarea membrilor
„Nu impresariez decât trupe care aduc ceva original în muzică. Nu sunt adeptul scoaterii pe bandă rulantă a albumelor. Publicul trebuie să savureze un album măcar un an, doi, după care să le oferi un alt album. Distance Call, de exemplu, are doar două albume – primul intitulat chiar «Distance Call», iar al doilea «Said and Done»”, a mai spus Gabriel Lavraniuc.
Impresarul german de origine bârlădeană a promis că-și va îmbunătăți baza logistică și va organiza, la anul, concerte în România, în mai multe zone ale țării. Nu va ocoli nici Bârladul pentru că speră ca publicul de aici să fie prezent din nou la concerte, pentru că rock-ul este foarte îndrăgit de tinerii bârlădeni. Aceștia vor putea asculta și piese incluse pe al doilea album, pe care îl va scoate peste câteva luni formația GOT-X. (Mihaela NICULESCU)