Est News

Moped căutat de autoritățile din Franța, depistat la Vama Albița

Cetățeanul român Radu P. a fost identificat marți de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița în posesia unui moped care figura ca furat în Franța. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, voia să iasă din țară cu vehiculul marca JIAJUE pe care îl transporta cu ajutorul unei remorci.

Existând suspiciuni cu privire la proveniența mopedului transportat, lucrătorii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că acesta figurează în bazele ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Franța la data de 08.10.2016”, ne-a declarat inspector principal de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că el doar transporta mopedul pentru un cetățean din R. Moldova și nu avea cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar mopedul, în valoare de 9.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. (G.P)

Exit mobile version