Cum echipele bune confirmă în fața adversarilor puternici, Spartanii vor să fie în vârf de formă la meciul de sâmbătă, cu liderul campionatului județean de minifotbal. Inter Traian are un lot ușor superior valoric, însă acest aspect poate fi contracarat de o foame mai mare de rezultate a Spartanilor.
Echipa de pe locul trei are nevoie însă și de noroc, pentru că în fața Victoriei Morandi, campioana en – titre, a dominat copios dar nu a reușit să împingă mingea în poartă. Ambele echipe vin cu un moral bun, după ce Inter Traian a învins etapa trecută Smaratex Boys cu 3 – 1, iar Spartanii a dispus cu același scor de Simba. După ce Inter Traian a pierdut anul trecut campionatul deși a avut un avans de nouă puncte, e greu de crezut că se va întâmpla la fel și acum. Fiecare victorie a liderului sapă în încrederea rivalilor, iar echipa de pe primul loc ia în calcul orice amănunt pentru a culege laurii la sfârșitul campionatului.
Dacă anul trecut fiecare echipă și-a întâlnit adversarii de trei ori, campionatul revine la forma în care are doar tur și retur și fiecare rezultat cântărește ceva mai greu. Inter Traian ocupă primul loc cu 15 puncte obținute în urma a cinci victorii și e singura echipă neînvinsă până acum. Locurile doi și trei sunt ocupate de Simba și Spartanii, cu câte 9 puncte. Dar cum în această ediție de campionat participă nouă echipe în fiecare etapă una stă. Ocupanta locului trei deja a stat și din acest motiv performanțele obținute până acum înseamnă foarte mult. Cu o victorie s-ar apropia la două puncte de primul loc. Ocupanta locului patru, Redcon1 are 9 puncte și va sta. Victoria Morandi are șase puncte și are nevoie de o victorie la trei goluri pentru a urca în clasament. FC Zimbru ocupă locul șase, cu șase puncte, iar Red Star se clasează pe șapte, cu trei puncte. Emma și Smaratex Boys sunt singurele echipe care nu au reușit să obțină vreun punct până acum.
Simba are meci greu sâmbătă cu Victoria Morandi, iar Emma pornește cu șansa a doua în disputa cu Red Star. Smaratex Boys are nevoie și ea de șansă pentru a învinge FC Zimbru.