Deși în ultima perioadă de timp numărul donatorilor a crescut se constată o scădere a cantității de sânge disponibilă pentru transfuzii din cauză ca mulți dintre donatori sunt bolnavi și sângele lor nu este bun pentru transfuzii.
Stocul de rezervă al secției Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad este foarte redus, astfel încât, uneori, în caz de urgență, devine insuficient. În situația în care s-ar produce un accident colectiv, spitalul ar fi, din start, incapabil să gestioneze situația. Centrul Județean de Transfuzie Sanguină (CJTS) Bârlad trimite periodic sânge, dar, în ultimii ani, din cauza numărului de urgențe din ce în ce mai mare, cantitatea de sânge este insuficientă pentru toți pacienții care necesită transfuzii. Medicii sunt puși în situații ingrate, fiind nevoiți să decidă căror pacienți să le administrează sângele disponibil. Trebuie să aibă întâietate urgențele, deși toți pacienții trebuie să beneficieze de tratament nediscriminatoriu. La ATI Bârlad, de exemplu, pacienților cu ulcere digestive li se administrează sânge, dar în limita stocului existent. În schimb, în cazul pacienților cu anemii cronice, transfuzia devine un moft din cauza stocului de sânge insuficient, chiar dacă indicația terapeutică prevede acest tratament.
Reprezentanții CJTS, cu sediul la Bârlad, spun că se observă o creștere anuală relativă a cantității de sânge recoltat de la donatori, dar aceasta devine insuficientă pe măsură ce numărul cazurilor grave crește în ritm amețitor. Cum de este posibil ca numărul donatorilor să fie destul de mare și totuși cantitățile de sânge să fie insuficiente? CJTS se confruntă cu o situație specială de câțiva ani.
„Numărul donatorilor este în creștere, dar, pe lângă creșterea incredibilă a patologiilor care necesită transfuzii de sânge, o altă cauză a insuficienței sângelui o reprezintă starea de sănătate a donatorilor. Sunt zile când jumătate din cei care vin să doneze nu întrunesc condițiile de donare. Nu greutatea corporală este problema, ci bolile cronice de care suferă, starea precară de sănătate fiind incompatibilă cu calitatea de donator de sânge”, a declarat pentru Est News dr. Violeta Nistor, șefa CJTS Bârlad.
Din păcate, CJTS a devenit un fel de laborator pentru analize gratuite pentru o parte dintre cei care vin să doneze sânge tocmai pentru a-și verifica starea de sănătate. Așa descoperă unii dintre donatori că suferă de boli cronice grave, despre care nu știau nimic până la momentul donării. Donatorii trebuie să se prezinte cu rezultatele investigațiilor cardiologice, mulți nu se conformează și, în urma controlului efectuat de medicul Centrului, află că suferă și de afecțiuni cardiologice, motiv pentru care li se recomandă un consult la medicul specialist.
În această conjunctură, CJTS se lovește de o calitate necorespunzătoare a donatorilor și, în consecință, cantitatea de sânge recoltată nu este proporțională cu numărul donatorilor care vin să doneze sânge. Așa se face că stocul de rezervă este uneori foarte mic sau inexistent la CJTS.
„După ce distribuim pungile către spitalele din Bârlad, Vaslui și Iași nu mai rămânem cu nicio pungă de sânge. Este o realitate care ar trebui să dea de gândit comunității, societății civile. Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, mai ales din cele cu Rh negativ”, a mai spus dr. Violeta Nistor.
CJTS Bârlad a trimis primăriilor din județ adrese prin care solicită mobilizarea angajaților pentru donare, dar nu a primit niciun răspuns până acum. (Mihaela NICULESCU)