Și-a câștigat pe merit locul în galeria iluștrilor profesori care au continuat tradiția școlii bârlădene de matematică. Profesorul Vasile Țugulea este unul dintre putinii pedagogi din garda veche care dincolo de profesia lor au propovăduit cultura. L-am reîntâlnit la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu” pe 21 octombrie, cu prilejul aniversării a 170 de ani ai instituției școlare bârlădene. Același om special, care se distinge pur și simplu fără a face nimic, același om modest, reținut și foarte analitic, același om de spirit, savuros si dezarmant de tânăr la cei 90 de ani pe care i-a împlinit anul acesta.
Profesorul Țugulea a ajuns întâmplător să le predea matematica elevilor bârlădeni. A luat decizia de a rămâne la Bârlad într-o zi de iarnă, când, forțat de împrejurări a fost nevoit să ceară găzduire unui fost coleg de facultate, eminentul profesor Vasile Dumitrache, matematician și el.
„Eu m-am născut la Deleni, în județul Vaslui, și am absolvit în anul 1949 Liceul «Mihail Kogălniceanu» din Vaslui, unde am și predat din 1949 până în 1952, când m-am oferit voluntar în armată. În 1953, am fost repartizat la Școala Pedagogică «Vasile Lupu» din Iași, dar atmosfera de acolo nu era una tocmai pe placul meu – neînțelegeri, dispute politice etc. Am hotărât să plec la București și să dau examen pentru a lucra la Editura Didactică a Ministerului Învățământului. Am fost examinat, am plecat acasă și apoi am primit răspuns că am câștigat concursul. M-am urcat în tren a doua zi, ca să ajung la București, dar pentru că era o iarnă incredibilă, trenul meu s-a înzăpezit și s-a oprit la Bârlad, unde a fost blocat câteva zile. Nu știam ce să fac, unde să mă duc. Mi-am adus aminte că un fost coleg de facultate era profesor în Bârlad. Vasile Dumitrache, despre este el este vorba. Nu mi-a fost greu să-i aflu adresa, așa că l-am vizitat. El m-a sfătuit să rămân la Bârlad, măcar până la sfârșitul anului școlar, pentru că era nevoie de profesori de matematică. Nu știu cum a făcut, dar a reușit să mă convingă. Așa am ajuns eu profesor de matematică la Bârlad”, a mărturisit profesorul Vasile Țugulea pentru Est News.
A refuzat să mai fie directorul unui liceu în care elevii înghețau de frig
Prima școală la care a predat a fost Școala de Fete (fostul Liceu „Iorgu Radu”). Nu a fost profesor aici decât doi ani (1954 – 1956), pentru că atât el cât și profesorul Traian Nicola au fost mutați disciplinar pentru că nu fuseseră de acord cu unele decizii administrative ale conducerii. Noul său loc de muncă a fost la Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu”. Își aduce aminte că s-a simțit copleșit când, la intrarea în cancelaria liceului, a întâlnit profesori eminenți precum Ștefan Negură – profesor de matematică, Gheorghe Gâlcă – profesor de fizică, Veronica Tuchilă – profesoară de franceză, iar atmosfera era una propice actului pedagogic de calitate. Din 1956 până în 1958, a predat în clădirea actuală a Colegiului, pentru că în 1958 toate școlile și liceele din Bârlad au fost mutate în clădirea imensă care s-a numit Complexul școlar, actualmente Liceul „Mihai Eminescu”. Nu a predat prea mult timp nici aici, pentru că în 1964 a fost numit director al Liceului nr. 3 (actualul Colegiu Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”), pe atunci, un liceu de elită al orașului.
În 1980, profesorul Vasile Țugulea a răsuflat ușurat pentru că a scăpat de Inspectorat, fiind numit director la Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad. Munca la catedră i-a adus cele mai din mari împliniri, comunicarea fără cuvinte profesor-elev compensând toate mizeriile vieții pline de privațiuni, ca și mediul irespirabil creat de oamenii partidului, organele de represiune, dar și de unii colegi obedienți față de sistem.
Perioada dificilă în care se afla România în anii ’80, neajunsurile de tot felul (frigul în care învățau elevii), neputința de a gestiona situația, l-au determinat ca în 1982 să-și dea demisia din funcția de director. Vasile Țugulea a rămas simplu profesor de matematică la Liceul „Codreanu”, până în 1987, când a ieșit la pensie. A continuat să mai predea la Colegiu până în 2002, iar după 1989 a predat chiar și la o școală postliceală cu profil economic.
„Mi-a plăcut mult să lucrez cu elevii, din toate liceele unde am predat. Am fost un profesor fericit pentru că în toată activitatea mea la catedră lecțiile îmi provocau o voluptate a comunicării cu clasa și întotdeauna mă interesa întreaga clasă, nu doar vârfurile. Am avut elevi buni, foarte buni și excelenți. Sunt mândru că le-am fost profesor. Printre elevii care s-au remarcat în mod special i-aș aminti pe profesorul universitar Nicolae Crețu, Grigore Arsene – un mare matematician, Mihai Craus – care lucrează acum în Orașul Științelor din Siberia, sau Gil Crăescu – fizician, director de cercetare la Institutul «Marie Currie» din Paris, care, din păcate, nu mai este printre noi. Mă mândresc și cu elevi care au ajuns profesori de marcă la Bârlad, ca Marcel Rotaru, Daniela Tamaș sau Marian Tetiva” a mai adăugat profesorul bârlădean.
Și la matematică a ajuns întâmplător
„Nu mi-am propus niciodată în mod special să ajung profesor de matematică, dar aceasta a fost încă o surpriză a vieții mele. În anul 1945 am dat examenul de Bacalaureat, iar proba orală se susținea pe atunci într-un amfiteatru cu public. În comisia de examinare la fizică, președinte era academicianul Ștefan Procopiu, iar la matematică profesorul Ștefan Negură. Lui Procopiu i-a plăcut foarte mult cum m-am prezentat și m-a notat cu 10, dar Negură mi-a dat doar 9, într-un fel pe bună dreptate, pentru că subiectul care-mi picase nu-l făcusem în liceu. După examen, profesorul Procopiu mi-a spus să vin la Iași și să fac fizică. Eu l-am ascultat. Era un nume în fizica românească. Așa că am decis să mă înscriu la facultate în Iași. Facultatea era dincolo de Copou, dar ceea ce am găsit acolo nu a fost decât o imagine dezolantă, atmosferă de război, resturi de metal, groază, așa că am decis să plec din Iași și să mă înscriu la Facultatea de Fizică din București. M-am înscris la Facultatea de Științe, cum se numea atunci, dar nu la fizică ci la matematică, mai mult obligat de decanul facultății, Gheorghe Vrânceanu, care, cu siguranță, fusese pus în temă de profesorul Negură. Mi-a spus că și el a învățat la «Kogălniceanu», așadar trebuia să fac matematică. Așa am ajuns eu profesor de matematică”, a dezvăluit Vasile Țugulea.
Galeria profesorilor care i-au îndrumat pașii în tainele matematicii superioare este impresionantă: Dan Barbilian (Ion Barbu – poet și matematician), Grigore Moisil (părintele informaticii românești, fost ambasador la Ankara), Simion Stoilov (membru al Academiei Române, fost ambasador la Paris) sau Andrei Popovici – cel care i-a propus să rămână asistent la Universitate.
Proaspătul absolvent Vasile Țugulea a refuzat să rămână în lumea academică bucureșteană din cauza condițiilor vitrege de după război. În timpul facultății a îndurat foamea și și-a dorit să revină cât mai repede acasă și să predea la Vaslui. Nu a ajuns în Vaslui, ci la Bârlad și nu regretă nimic.
Profesorul Vasile Țugulea rămâne în istoria învățământului bârlădean ca un profesor de referință, cu prestanță, exigent, în primul rând cu el însuși, dar și protocolar. Educația primită l-a împiedicat să-și strige elevii pe numele mic sau să fie vreodată subiectiv. Niciodată nu s-a dezis de principiile sale. Cu un talent pedagogic ieșit din comun, și-a atras elevii de partea sa, iar pentru mulți a reprezentat șansa lor de reușită în viață.
Din 2002, de când s-a retras de la catedră, profesorul Vasile Țugulea nu a mai avut decât două întâlniri cu elevii – una la Colegiul „Codreanu” și cealaltă la Asociația „Lyceum – profesor Vasile Țugulea”, înființată în urmă cu cinci ani și prezidată de Daniela Tamaș, fostă elevă a acestuia. Asociația a luat ființă cu scopul de a pregăti la matematică elevi de clasa a VI-a din școlile generale din Bârlad.
„M-am mai întâlnit cu elevii de două ori în ultimii 14 ani. O dată le-am predat teoria conicelor și altădată le-am vorbit despre inducție și deducție. A fost extraordinar! Elevii sunt minunați indiferent de perioade și indiferent de regimuri politice. Totul este să știi să-i faci să rămână atenți”, a mai mărturisit profesorul Vasile Țugulea.
La 76 de ani, a dorit să aprofundeze teoria fractalilor
În 1987, Academia Română a editat o carte în care mai mulți academicieni își exprimau părerile în legătură cu modul în care se va dezvolta România până în anul 2000, folosindu-se de teoria fractalilor. Cartea a stârnit interesul profesorului Țugulea pentru aprofundarea acestei teorii.
„Din anul 2002, am încercat să aflu mai multe și m-am inițiat în teoria fractalilor. Această teorie rezolvă probleme pe care teoria clasică a geometriei nu le poate rezolva. Pe înțelesul tuturor, este o teorie a măsurării”, a specificat profesorul Vasile Țugulea.
Hazardul a intervenit din nou în viața pedagogului bârlădean și s-a întâlnit cu teoria fractalilor șapte ani mai târziu, în Franța. În 2009 a fost într-o călătorie de cinci zile în Franța, unde ghid i-a fost Gil Crăescu, un fost elev al său, stabilit în Hexagon cu mulți ani în urmă. Printre multe locuri pe care le-a vizitat (ex: mormântul lui George Enescu) au fost și câteva anticariate valoroase. Într-unul dintre ele i-a sărit în ochi o carte cu titlul „Haos și hazard”, scrisă de David Ruelle, pe care a cumpărat-o imediat, pentru că răsfoind-o a găsit exact ce căuta de mult timp. Pentru că nu mai putea aștepta, a început să o citească la urcarea în avionul care-l aducea înapoi în țară. A citit jumătate în avion iar cealaltă jumătate a savurat-o acasă.
„Mi-a plăcut atât de mult această carte pe care tot hazardul mi-a scos-o în cale, încât am dorit să o traduc din franceză și să o tipăresc. M-a ajutat enorm un fost elev de-al meu, Grigore Arsene, care, împreună cu soția, conduce Editura Curtea Veche din București. Cu ajutorul lor și al profesoarei de limbă franceză Elena Popoiu, am reușit să scot această carte minunată, pe care o pot citi cei pasionați de matematică și fizică”, a povestit profesorul bârlădean.
Cartea a fost prezentată în 2013, în cadrul Academiei Bârlădene dar și în instituții școlare.
Printr-o întâmplare nefericită, profesorul Țugulea a ajuns să aibă mari probleme cu vederea. Acuitatea vizuală i s-a redus foarte mult, nu mai distinge culorile iar în imaginile pe care le vede este foarte mult alb. Și-ar dori foarte mult să mai citească, deși a citit mai mult decât unii profesori de limba română, dar i-au rămas atâtea lucruri frumoase de care se poate bucura, printre care și muzica clasică, în special cea compusă de Bach, Beethoven, Wagner. Îi este mai la îndemână să participe la activitățile culturale și științifice și frecventează deseori aceste întâlniri. I-ar plăcea mult să mai conferențieze așa cum a făcut-o în cadrul Academiei Române, filiala ieșeană, unde în urmă cu câțiva ani a ținut o prelegere cu tema „Școala românească după Spiru Haret”. Domnia sa a fost cel care l-a invitat la Academia Bârlădeană pe renumitul matematician Viorel Barbu.
Comunitatea locală i-a recunoscut meritele pe tărâmul învățământului și culturii în general, fiindu-i atribuit titlul de cetățean de onoare al Bârladului în anul 2001.
Relația profesorului Țugulea cu Academia Bârlădeană este una de lungă durată, știut fiind faptul că profesorul bârlădean este un om de cultură dar și un francofil și chiar francofon recunoscut. Întrebat cu ceva timp în urmă dacă nu-l sperie bătrânețea, acesta a declarat:
„Nu m-a preocupat în mod deosebit vârsta, totuși, nu ascund că uneori îmi pare că am spus cam tot ce aveam de spus”.
Noi îl contrazicem și, cu siguranță, are ce să mai spună în continuare, după cum și viața are multe bucurii să-i mai ofere. La 90 de ani, matematicianul Vasile Țugulea este convins că a luat deciziile corecte într-un timp foarte scurt, asumându-și eventualele riscuri pe care le-a presupus dorința de a rămâne vertical.
În matematică, există și o formulă a riscului (R = H * E * V, în care H = hazard, V = vulnerabilitate și E = elemente de vulnerabilitate). De asemenea, există și o teorie a haosului. Haosul și hazardul sunt componente ale vieții, deci, ce poate fi viața decât matematică? (Mihaela NICULESCU)