Est News

Stațiile de epurare și tratare din cele trei municipii, retehnologizate complet

Stațiile de epurare și tratare a apei din cele trei municipii din județ au fost retehnologizate în totalitate cu bani de la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, Aquavas SA Vaslui are datorii de peste 40 de milioane de lei către firmele care au executat lucrările.

Investițiile la stațiile de epurare și tratare a apei din Vaslui, Bârlad și Huși au fost finalizate în totalitate, după mai mulți ani de modernizare și retehnologizare a acestora. Lucrările s-au derulat, însă, pe datorii ale operatorului de apă din județ, SC Aquavas SA Vaslui, în condițiile în care sursa de finanțare s-a schimbat periodic din diverse motive, în special cele birocratice. În aceste condiții, firmele de construcții care au realizat investițiile au de recuperat în prezent peste 40 de milioane de lei.

Acest proiect s-a derulat pe Programul Operațional Sectorial Mediu, iar acum se va trece pe Programul Operațional Infrastructură Mare. Se estimează ca până pe 15 noiembrie să se semneze contractul de finanțare pe noul program astfel încât să se poată achita și facturile restante către firmele care au executat lucrările și acum fac presiuni către noi”, a declarat directorul SC Aquavas SA Vaslui, Gabriel Beșleagă.

Operatorul județean de apă a anunțat că s-a încărcat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și proiectul care prevede realizarea de sisteme de apă și canalizare în peste 50 de comune din județ. Deocamdată, s-a scos la licitație studiul de fezabilitate, care se estimează a fi realizat într-o perioadă de 12 luni. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 162 de milioane de euro. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version