Incapacitatea rețelei publice de apă din Bârlad de a face față cantităților mari de apă provenite din sursele de la Bădeana, Tutova și cele din oraș, impune oprirea temporară a unor pompe.
„Prin rotație, suntem nevoiți să oprim furnizarea apei de pucioasă din puțurile de mare adâncime care se află în rețeaua publică de apă. Este vorba
Unii bârlădeni și-au exprimat nemulțumirea pentru faptul că pompele de unde s-au aprovizionat ani de zile nu mai funcționează. Le vine greu acum să consume apa de la robinet sau să care apă de pucioasă de la alte pompe. Directorul Aquavas Bârlad a spus că este vorba despre o oprire temporară, așa că face apel la populație să înțeleagă situația.
„Bârlădenii nu mai consumă apă din rețea ca în urmă cu 5-10 ani. Probabil că scăderea nivelului de trai, lipsa banilor în general, îi face să care apă cu bidoanele de la pompă în loc să consume apa din rețeaua publică, pe care trebuie să o plătească”, a mai adăugat directorul Aquavas Bârlad.
În privința calității apei, directorul Aquavas Bârlad afirmă că apa cu sulf din rețeaua publică a orașului este controlată o dată la patru ore, la fel ca și cea de la robinet. Despre parametrii apei cu sulf care curge la pompele ce nu sunt racordate la rețeaua publică, nu poate spune nimic. Responsabilitatea îi revine Primăriei, care, din lipsă de bani, verifică parametrii apei de pucioasă de pe domeniul public o dată pe an, vara. La Bârlad, există în prezent 48 de cișmele cu apă de pucioasă pe spațiul public. Din 2007, s-au forat 20 de astfel de puțuri, din care zece funcționează ca cișmele cu manetă iar zece curg în continuu. (Mihaela NICULESCU)