Bârlădeanul Constantin Țicău a avut parte de o aniversare specială, demnă de cei 100 de ani pe care i-a împlinit pe 3 noiembrie. Locuința sa din strada Alexandru Vlahuță s-a umplut de diplome, medalii și flori, dar și de musafiri importanți. Nenea Costică nu cunoștea decât o parte dintre aceștia, pe alții nu-i cunoștea nici din auzite, dar cunoștea instituțiile pe care le reprezentau. A trăit o surpriză dar și o bucurie imensă pentru că nu a fost uitat.
N-a lipsit de la aniversarea lui ‘nea Costică nici primarul municipiului Bârlad, care i-a înmânat longevivului concitadin o diplomă de onoare, un plic cu bani și o șampanie. De asemenea, a ținut să-i fie aproape și să-l felicite și Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, care i-a oferit o plachetă jubiliară. Printre musafirii sărbătoritului de 100 de ani, s-au mai aflat lt. col. (r) Mircea Botoi, reprezentantul ANVR Bârlad, plt. Adj. Neculai Chirvase – de la Centrul Militar Județean Vaslui, lt. col. Mihai Nechita – șeful Comenduirii Garnizoanei Bârlad, Lucian Ursu – șeful Cecului Militar Bârlad și Constantin Nițuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bârlad.
Nenea Costică, vizibil emoționat, le-a mulțumit celor prezenți, cu care a ciocnit un pahar de șampanie. La cei 100 de ani, Constantin Țicău este încă în putere, lucid și vioi, cu toate că nu a avut o viață ușoară. A fost încorporat ca voluntar în 1935 în Regimentul 2 Transmisiuni Iași, pe o perioadă de trei ani. În 1941, timp de patru luni, a fost pe front ca ajutor de casier și lucrător în serviciul de intendență. Este sublocotenent în rezervă și veteran de război. Aproape toată viața a lucrat de Drumuri și Poduri în Bârlad și alte localități din județele limitrofe. A fost de mic învățat cu munca și poate că ea i-a asigurat această longevitate. Soția, cu care s-a căsătorit în 1938, a murit, dar se bucură de singurul lui fiu – Viorel, de un nepot și un strănepot.
Constantin Țicău nu-și arată vârsta, se ocupă de treburile casei, face piața, îi place să socializeze și să discute cu oamenii. Speră ca această țară să nu mai treacă prin nici un război, iar oamenii să trăiască mai bine decât până acum. (Mihaela NICULESCU)