Est News

Sălile de jocuri de noroc din Vaslui, ”fabrici” de spălat bani și evaziune fiscală!

de Răzvan CĂLIN

Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție derulează o amplă anchetă care vizează o rețea infracțională ce se întinde pe raza Bucureștiului și a 29 de județe, printre care și Vasluiul.

Două firme din Vaslui care dețin săli de jocuri de noroc, au intrat în vizorul oamenilor legii, fiind suspectate că fac parte dintr-o rețea infracțională axată pe evaziune fiscală și spălare de bani. Echipe formate din polițiști și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS) au descins la două locații de acest gen din municipiul reședință de județ, una dintre ele aparținând Clubului ”Admiral”.

Este vorba despre două dosare penale, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor. Ancheta este coordonată de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție. De asemeni, la investigații au fost angrenate și efective de polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Investigații Criminale, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, precum și de la 29 de inspectorate județene de poliție. Miercuri, echipele de investigatori au efectuat nu mai puțin de 313 percheziții domiciliare, la sediile a 16 societăți comerciale, la punctele de lucru ale acestora, precum și la domiciliile/reședințele persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus.

Lista locațiilor unde au descins anchetatorii arată astfel: pe raza municipiului București – 5 locații; pe raza județului Argeș – 7; Bacău – 4; Bihor – 8; Bistrița-Năsăud – 5; Brașov – 12; Caraș-Severin – 1; Călărași – 3; Cluj – 47; Constanța – 3; Covasna – 16; Dâmbovița – 1; Galați – 14; Gorj – 1; Harghita – 16; pe raza județului Hunedoara – 27; Iași – 5; Ilfov – 2; Maramureș – 1; Mehedinți – 1; Mureș – 82; Olt – 4; Prahova – 6; Satu Mare – 7; Sălaj – 15; Sibiu – 9; Teleorman – 1; Timiș – 2; Vaslui – 2; Vâlcea – 6.

Din probele administrate până în acest moment, a rezultat că din 2013 și până în prezent, a fost creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat prin neînregistrarea în evidențele contabile a tuturor veniturilor obținute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise pe raza mai multor localități din județele mai sus menționate. Veniturile obținute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc sunt diminuate prin intervenții directe asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale acestora. Principalele modalități concrete utilizate pentru falsificarea mecanismelor/sistemelor de contorizare ale terminalelor de jocuri de noroc electronice utilizate de persoanele cercetate constau în modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM, amplasate pe plăcile de bază ale terminalelor de jocuri de noroc; modificarea controlului mecanic de ieșire, metodă ce nu necesită intervenția fizică în aparat; scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câștig – prin instalarea unor dispozitive artizanale numite „frâne”care încetinesc acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câștiguri mari (JACKPOT).

Sumele neînregistrate în evidențele contabile erau reintroduse ulterior în circuitul economic ca ,,împrumut asociat” pentru extinderea activităților în domeniul jocurilor de noroc. Totodată, urmează a fi efectuate controale la un număr de 142 de puncte de lucru ale unei societăți având același obiect de activitate cu cele care fac obiectul perchezițiilor.

Procurorii au beneficiat și de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și de cel al Jandarmeriei Române.

Exit mobile version