de Răzvan CĂLIN
Bilanț nefast pe șoselele din județ, în week-end-ul care tocmai a trecut: patru evenimente rutiere sângeroase, decesul unei persoane și rănirea gravă a altor opt.
Impactul a fost destul de violent, ambii șoferi fiind accidentați grav. În scurt timp, la fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale de la Ambulanța Bârlad care au acordat primele îngrijiri victimelor, după care le-au transportat la spitalul din localitate. Cel mai mult a avut de suferit Rugină, care a fost diagnosticat cu fractură de craniu. Întâmplarea a făcut ca exact în momentul producerii accidentului, prin zonă să treacă un echipaj a Ambulanței Bârlad, care se îndrepta către o solicitare în comuna Fruntișeni. Aceștia au intervenit imediat și și-au scos din mașină colegul, acordându-i primul ajutor până ce au sosit celelalte echipaje de ambulanță. Din cauza gravității cazului, Rugină a fost transferat de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde se află și în momentul de față. Cât privește celălalt șofer, acesta a fost diagnosticat cu politraumatism. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un șofer a spulberat trei oameni pe marcajul pietonal și a fugit de la fața locului!
Cu o zi înainte, în jurul orei 18, pe Bulevardul Republicii din Bârlad, un localnic inconștient a spulberat cu mașina trei pietoni, chiar când aceștia tocmai se angajaseră în traversarea străzii pe
Tânărul nu a putut explica polițiștilor ce anume l-a împins să provoace acest accident și, mai ales, să explice de ce anume a fugit de la locul faptei, fără să-i pese câtuși de puțin de soarte celor trei victime care zăceau pe carosabil. A reclamat faptul că este în stare de șoc și aproape că nu a scos un cuvânt când era luat la întrebări de către anchetatori. Tânărul a fost verificat și cu aparatul alcooltest, însă rezultatul a fost negativ.
Cât privește victimele, toate trei au primit inițial un diagnostic comun: policontuzii. După ce au fost transportate cu ambulanța Compartimentul Primire Urgențe din cadrul Spitalului de urgență ”Elena Beldiman”, au fost supuse unor investigații medicale amănunțite. În urma acestor evaluări a reieșit că tânăra de 21 de ani a suferit o puternică contuzie toracică, având și fracturi costale. Bătrânul de 64 de ani are ambele picioare rupte, iar femeia de 53 de ani a suferit o contuzie la cot și o alta la gleznă.
După ce, într-o primă fază, a fost reținut pentru 24 de ore, Bitir a fost prezentat judecătorilor bârlădeni cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, în sarcina sa reținându-se comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Instanța bârlădeană a decis, însă, instituirea măsurii de control judiciar pentru 30 de zile.
Un mort și doi răniți într-o singură noapte!
Seria neagră a accidentelor rutiere grave a culminat în ziua de sâmbătă, 12 noiembrie. Mai întâi, seara, pe raza comunei Ștefan cel Mare, a avut loc un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane.
După producerea accidentului, conducătorul auto a mutat mașina pe sensul de mers Vaslui către Negrești, orientat cu fața către Vaslui. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, iar ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemie. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a condițiilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Câteva ore mai târziu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un nou accident rutier soldat cu victime s-a produs pe raza comunei Drânceni. Din cercetările polițiștilor a reieșit că vinovat de producerea accidentului este Paul B., de 29 de ani, din comuna Stănilești, care conducea un autoturism pe DN 24 B, din direcția Vama Albița către municipiul Huși. Din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile meteo nefavorabile (ploaie), a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile. Atât șoferul, cât și o tânără de 16 ani, din comuna Crețești, pasageră în autoturism, au fost răniți. Cei doi au fost transportați la Spitalul Municipal Huși, unde bărbatul a fost diagnosticat cu policontuzii, traumatism cervical, traumatism cranio-facial și fractură piramidă nazală, iar în cazul tinerei a fost identificat un politraumatism, traumatism cranio-facial, traumatism cervical și fractură piramidă nazală”. Conducătorul auto nu a putut fi testat alcoolscopic, din cauza leziunilor suferite, însă i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.