Handbal Club Vaslui s-a impus cu 29 – 25 în deplasare la CSM Focșani și ocupă locul șapte, cu 18 puncte. Elevii lui Sandu Iacob și Alexandru Acsinte sunt la egalitate de puncte cu bucureștenii de la CSM și Steaua, dar au golaveraj mai slab.
În ciuda faptului că aveau un palmares pozitiv în fața focșănenilor, meciul a fost extrem de disputat, iar primul sfert de oră a curs în favoarea gazdelor. Vasluienii au preluat apoi conducerea la 7 – 6, dar au avut apoi doi jucători eliminați și au cedat cârma partidei. CSM Focșani a revenit la conducere, scor 12 – 11 dar vasluienii au mai punctat odată pentru a restabili egalitatea chiar înainte de pauză. În partea a doua a jocului HC Vaslui a arătat foarte bine, a preluat conducerea și a reușit să blocheze excelent jocul al gazdelor. Jocul bun al oaspeților a culminat în minutul 82, când erau în avantaj cu șapte lungimi, scor 26 – 19. Rezultatul este fantastic dacă ținem cont de faptul că arbitrii i-au eliminat de opt ori pe vasluieni, în timp ce focșănenii au fost eliminați doar de două. Mihai Bujor, unul dintre principalii marcatori ai HC Vaslui a fost eliminat de două ori.
Vedeta Mihăiță Miroiu a fost principala gură de tun a focșănenilor, cu 9 reușite. Golgheterul Robert Năstăsie, cu 61 de reușite până acum, a marcat doar de 5 ori. În timp ce Mădălin Țuțu, celălalt marcator important al gazdelor, nu a reușit să se impună și a marcat doar un gol. Au mai marcat pentru CSM Focșani Marian Mocanu, Bogdan Rață și Robert Popa (2), dar și Marius Ragea, Iulian Neața, Attila Eros, Andrei Enache (1).
HC Dobrogea Sud a învins în deplasare la CSM Satu Mare cu 29 – 20. Constănțenii s-au putut bucura de două ori în această etapă, după ce rivalii de la Dinamo și HC Odorhei au remizat, scor 26 – 26. AHC Potaissa Turda a învins cu 32 – 30 pe CSU Suceava, iar CSM București a învins CS HC Adrian Petrea Reșița cu 27 – 24. CSA Steaua București a remizat cu AHC Dunărea Călărași, iar SCM Politehnica Timișoara s-a impus cu CSM Făgăraș, scor 27 – 20.
Lider în Liga Zimbrilor este HCDS Constanța, cu 30 de puncte, pe doi se află Dinamo cu 26, iar podiumul e completat de Potaissa Turda cu 25. HC Odorhei ocupă locul patru cu 23 de puncte, la cinci de HC Vaslui.
Favorita noastră primește miercuri vizita formației CSA Steaua București, pe care o va depăși în clasament dacă învinge. Vasluienii așteaptă și un pas greșit al celor de la CSM București, care vor întâlni în deplasare CSU Suceava. Iar dacă liderul HC Dobrogea Sud învinge pe teren propriu AHC Potaissa Turda, elevii lui Sandu Iacob s-ar putea apropia la cinci puncte de podium. În cazul unui eșec, CSU Suceava se va apropia la un punct de vasluieni dacă învinge CSM București. Dinamo București joacă acasă cu CSM Focșani, HC Odorhei dă piept cu CSM Făgăraș, iar CS HC Adrian Petrea Reșița întâlnește SCM Politehnica Timișoara. AHC Dunărea Călărași primește vizita celor de la CSM Satu Mare. (George PROCA)