Bârlădeanul care nu înțelege de ce se plictisesc pensionarii

Soția sa a murit cu mulți ani în urmă, fiul său stă în Bacău, iar el locuiește singur într-un apartament de pe Bulevardul Epureanu. La vârsta la care cei mai mulți pensionari își văd de bolile bătrâneții, Ioan Pocovnicu își ocupă aproape tot timpul scriind. Nu înțelege cum se pot plictisi cei de vârsta lui, pentru că el nu se plictisește niciodată, atâta vreme cât are în jurul său cărțile și câteva manuscrise semnate chiar de el. Bârlădeanul, în vârstă de 78 de ani, este pasionat de scris de la o vârstă fragedă, dar de când a ieșit la pensie are mai multă liniște pentru a medita și a scrie despre morala creștină și credința ortodoxă.

Ioan Pocovnicu provine dintr-o familie credincioasă, dar un vis pe care l-a avut pe vremea când era copil l-a marcat toată viața.

„Aveam cinci ani. Într-o noapte, pe când adormisem alături de părinți, alintat de ei, am visat că pe ulița pe care mă jucam, dinspre ograda vecinului venea spre mine o pasăre neagră mare care s-a oprit la sol și mi-a spus: «Mă, tu să crezi în Dumnezeu!». Eu i-am răspuns: «Da, da..». M-am speriat atât de tare încât i-am trezit pe ai mei. Acest vis mă urmărește și în ziua de astăzi și sunt convins că nu întâmplător am primit acest mesaj. Sunt o fire credincioasă, dar nu pot să spun că sunt habotnic. Cred în Dumnezeu și iată că și știința admite existența Acestuia. Vreau ca, în urma mea, să las posterității cărți despre morala creștină, de care, din păcate, s-au depărtat tot mai mulți în ziua de astăzi”, ne-a povestit Ioan Pocovnicu.

Acesta are deja terminat manuscrisul cu titlul „Comori în cer”, scriere pe care a dedicat-o singurei lui nepoțele și care constituie de fapt și o mărturisire a lui Dumnezeu.

Un dicționar inedit

De 15 ani, însă, lucrează la un dicționar al personalităților din Moldova Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cu hotarele de atunci, dicționar care cuprinde mai multe volume. Selecția personalităților trecute în dicționar a făcut-o după dicționarul enciclopedic, iar pentru documentare a apelat la Biblioteca Centrală Universitară din Iași, la cea din Bacău (oraș în care a trăit cea mai mare a vieții), la Biblioteca „Stroe S. Belloescu” și la Centrul „Mihai Eminescu”. O sursă de documentare au fost și volumele „Valori spirituale bârlădene”, opera profesorului bârlădean Traian Nicola.

„Am trecut în dicționar 1.100 de personalități, dar mai am de lucru. Mă nemulțumește faptul că despre unele am scris mai puțin, și nu e drept. De aceea, vreau să-l îmbunătățesc, numai că este destul de greu să găsesc atâtea date pe cât aș vrea. Va trebui, totuși, să realizez un echilibru în prezentarea acestor personalități din diferite domenii. Mai am de lucru la dicționar”, a mărturisit pentru Est News Ioan Pocovnicu.

În realizarea lucrărilor sale, scriitorul pensionar a folosit și cărți din propria bibliotecă, una destul de valoroasă, care cuprinde și cărți de colecție. Se mândrește cu colecția sa de Biblii scrise de Mitropolitul Bartolomeu Anania, dar și cu volumele „Viețile sfinților”, publicate de vechea Episcopie a Romanului și Hușilor, înainte de a se desființa.

Dorința cea mai mare a lui Ioan Pocovnicu este ca cele două manuscrise ale sale să vadă lumina tiparului în timpul vieții lui sau chiar și după. Ar fi mulțumit ca o instituție culturală să preia aceste scrieri pe care să le tipărească și să le transforme în cărți care să fie citite de cât mai mulți oameni. După moartea sa, dorește ca toate cărțile pe care le are să fie donate Bibliotecii „Stroe S. Belloescu”, de care îl leagă amintiri plăcute din anii de liceu.

”Port și acum în portofel o cartotecă de cititori din 1956, cu ștampila bibliotecii din Bârlad”

Deși a absolvit școala generală în satul Chetreni, comuna Motoșeni din județul Bacău, a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Roșca Codreanu”.

„Am avut norocul să învăț la un liceu cu renume în țară. Asta, pentru că satul meu este situat la 25 de kilometri de Bârlad și la 70 de kilometri de Bacău. Distanța a fost cea care a contat la înscrierea mea la acest liceu, unde am cunoscut profesori devotați, pe care, poate, la Bacău nu i-aș fi întâlnit. Mi-amintesc de profesorii Gâlcă, Harry Zupperman, Eugenia Tutoveanu sau Veronica Tuchilă, oameni minunați, titani pentru care aveam un deosebit respect. Dragostea pentru limba română am dobândit-o grație dascălilor de la «Codreanu». Pe atunci lectura era ceva la ordinea zilei, iar mersul la bibliotecă era o plăcere. Port și acum în portofel o cartotecă de cititori din 1956, de pe vremea când eram elev. După cum vedeți, poartă ștampila Bibliotecii Centrale Regionale Bârlad”, a mai spus Ioan Pocovnicu.

Cea mai mare parte a vieții, a fost inspector la CEC, dar, în tinerețe, Dumnezeu i-a oferit posibilitatea de a avea în mână ce cărți a dorit. În perioada 1964 – 1974, Ioan Pocovnicu a lucrat ca revizor la Centrul de Librării din Bacău.

„Eram revizor și mă ocupam cu controlul inventarelor, dar cel mai mult îmi plăcea să răsfoiesc cărțile și să le citesc, printre picături, în timpul programului. Vă dați seama ce cărți au trecut prin mâinile mele, pe acea vreme când circula numai carte de calitate. Timp de zece ani, cât am lucrat în acel Centru de librării am simțit că Dumnezeu a intrat în inima mea. Pe atunci, planurile editoriale erau judicios întocmite. Înainte de editare se făcea un studiu de piață, erau întrebați medicii, inginerii, profesorii, ce cărți ar dori să cumpere și, în funcție de răspunsurile lor, se tipăreau. Dumnezeu a fost cu mine, pentru că mi-a oferit ceea ce îmi plăcea cel mai mult – cărțile”, a mai adăugat emoționat Ioan Pocovnicu.

Deși nu a reușit să scoată nicio carte, Ioan Pocovnicu se bucură de unele apariții în revista „Viața noastră”, tipărită de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), asociație cu care colaborează de un an.

„Eminescu, filtrul conștiințelor”, „Mirajul unei fericiri iluzorii”, „Înțelepciune demonică?!”, „Creator, creație, creaționism – temeiuri științifice”, sau „Nu judecați, ca să nu fiți judecați! – așa este, dar…” sunt doar câteva titluri ale materialelor publicate de Ioan Pocovnicu în revista CARP. În viața domniei sale nimic nu s-a petrecut întâmplător și poate că nu întâmplător a revenit la Bârlad să-și petreacă bătrânețea, acolo unde și-a trăit la intensitate adolescența. Ceva l-a atras aici. Nu are prieteni foarte mulți, deși este o fire destul de sociabilă. Este selectiv și detestă spiritul de turmă. Poate de aceea, această calitate nativă îi face pe cei din jur să-l considere prea exigent și conservator. Inima lui Ioan Pocovnicu simte că scrierile sale vor fi apreciate mai devreme sau mai târziu de bârlădeni și că unii vor reuși să-i îndeplinească visul, acela de a-i publica volumele la care lucrează de ani de zile. (Mihaela NICULESCU)