Est News

Vlad Vlăduț, în echipa etapei la handbal masculin

Vlad Vlăduț s-a remarcat în victoria obținută de HC Vaslui etapa trecută în Liga Zimbrilor, scor 29 – 25 în deplasare la CSM Focșani 2007. Extrema stângă a fost inclusa de Prosport în echipa etapei, după ce a avut nu mai puțin de șase reușite. A fost prima partidă în care acesta s-a dezlănțuit și a contribuit decisiv la obținerea celor trei puncte. Golgheterul Gabriel Bujor a avut și el o evoluție buna, iar cele 11 goluri marcate l-au plasat în lotul etapei.

Cel mai bun jucător al etapei a fost extrema dreapta Andrei Mihalcea, de la HC Odorhei. Acesta a arătat ca nu degeaba face parte din planurile lui Xavier Pascual la echipa națională. A avut încă o evoluție deosebită după ce în pereche cu Valentin Ghionea a învins la echipa națională pe Belarus și Serbia, în preliminariile CE 2018. A tras practic echipa după el în ”Ștefan cel Mare” și a înscris multe goluri importante, inclusiv din postura de inter dreapta. Este unul dintre cei mai constanți jucători din întrecerea internă. Născut la Hunedoara, a debutat în Liga Națională la HC Odorhei, formație la care activează neîntrerupt de când a promovat. În vară, handbalistul a fost în negocieri cu Dinamo București, dar în cele din urmă a acceptat prelungirea contractului cu echipa pregătită de Vlad Caba.

Primul ”7” al etapei a 11-a

Portar: Sijan Dane (HCDS Constanța)

Extremă stânga: Vlad Vlăduț (HC Vaslui)

Inter stânga: Andrei Grasu (Steaua)

Centru: Josip Peric (HC Odorhei)

Inter dreapta: Cristi Adomnicăi (Potaissa Turda)

Extremă dreapta: Andrei Mihalcea (HC Odorhei)

Pivot: Marius Novanc (CSM București)

Lotul etapei se prezintă astfel:

Sijan Dane, Rangel Luan Da Rosa – portari; Vlad Vlăduț, Andrei Grasu, Filip Lazarov, Gabriel Burlacu, Josip Peric, Pierre-Yves Ragot, Ionuț Rotaru, Cristian Adomnicăi, Andrei Mihalcea, Gabriel Bujor, Răzvan Gavriloaia, Marius Novanc, Ghiță Irimescu, Mladen Rakcevic. (G.P)

Exit mobile version