Est News

Liderul PNL Alina Gorghiu vine la Vaslui pentru lansarea candidaților liberali la Parlamentul României

Liderul PNL Alina Gorghiu va fi prezentă, duminică, la Vaslui, la lansarea oficială a candidaților liberali la Parlamentul României, acțiune care se va desfășura în sala Casei de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui.

Peste 600 de liberali din județ vor participa, duminică, la lansarea oficială a candidaților PNL Vaslui la Parlamentul României. Acțiunea va fi onorată de prezența liderului partidului la nivel național, Alina Gorghiu, care a onorat astfel invitația liderului Organizației Județene Vaslui a PNL, Nelu Tătaru. Pe scena Casei de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui, acolo unde se va desfășura evenimentul, vor urca toți cei 14 candidați din județ pentru un post de deputat sau senator, printre care Nelu Tătaru, Daniel Olteanu și Oana Iovu.

Liberalii vasluieni vor fi mobilizați de către liderul lor Alina Gorghiu să convingă locuitorii din județ să voteze cu PNL pe 11 decembrie pentru a trimite câți mai mulți oameni ai partidului în Parlament.

După lansarea candidaților, președintele PNL va susține o conferință de presă, iar apoi va pleca la Iași pentru a participa la o acțiune similară. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version