Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui reamintește vasluienilor ca potrivit reglementărilor legale în vigoare contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (inchirieri și subînchirieri de bunuri mobile și imobile) din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, au obligația să înregistreze contractul încheiat între părți la organul fiscal, în termen de 30 zile de la data încheierii acestuia. Odată cu înregistrarea contractului se depune și formularul 220 – Declarație privind venitul estimat/norma de venit.
Pentru înregistrarea unui contract de închiriere aveți nevoie de contractul de închiriere (un exemplar în original se va păstra de către organul fiscal); declarația de venit estimat/norma de venit (formular 220 în două exemplare pentru fiecare proprietar,coproprietar, uzufructuar sau alt deținător legal, după caz); actul de identitate (copie); actul de proprietate/deținere legală (copie și original); împuternicire însoțită de actul de identitate al împuternicitului, după caz.
Potrivit Legii privind Codul fiscal, contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor pe parcursul unui an, cu excepția veniturilor din arendare, datorează plăți anticipate în contul impozitului pe venit către bugetul de stat. În acest sens, organul fiscal competent stabilește plățile anticipate prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anul estimat din „Declarația privind venitul estimat/norma de venit” și emite decizia de impunere, care se comunică contribuabililor. De asemenea contribuabilii datorează și contribuția la asigurări sociale de sănătate calculată prin aplicarea cotei de 5,5% asupra venitului net anual estimat. Plațile anticipate se efectueaza în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din trimestru.
Informații detaliate privind modalitatea de declarare și înregistrare a contractelor privind închirierea bunurilor imobile se pot obține accesând site-ul www.anaf.ro, Secțiunea Asistență Contribuabili, persoane fizice, legislațe, Ghiduri curente – Ghidul fiscal al persoanelor fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor. (G.P)