De 23 de ani, Vasile Căpraru din Hălărești face naveta la Bârlad. La 83 de ani, acesta vine când este slujbă la biserică, dar și atunci când este solicitat la înmormântări, botezuri, cununii. Fie ploaie, fie vânt, fie ninsoare, Vasile Căpraru iese în stradă, la ocazie, pentru a veni la Bârlad, deoarece pasiunea pentru dăscălie este la fel de puternică precum în tinerețe.
De când se știe, i-a plăcut să cânte la biserică, să fie dascăl. Muzica psaltică l-a atras de când era de-o șchioapă. La zece ani, într-o zi în care era cu părinții la biserică, a rămas impresionat de un băiat care rostea Crezul în biserica din Hălărești. L-a rugat pe tatăl său să-i arate cartea în care era acea rugăciune, a învățat-o pe de rost, iar duminica următoare a rostit-o chiar el în biserică.
„Trebuia să am o gramatică psaltică și i-am cerut tatălui meu să-mi cumpere o astfel de carte. Știa cât îmi doresc să devin dascăl, așa că mi-a făcut rost de una și așa am început să învăț să cânt de pe ea, întâi singur și apoi împreună cu dascălul bătrân”, a mărturisit Vasile Căpraru.
Dascălul pensionar își amintește că pe vremea când era militar a riscat să meargă într-o biserică în Craiova și să participe la o slujbă doar de dragul de a asculta cântăreții bisericești. Din păcate, prestația dascălului de acolo era destul de slabă, așa că a considerat că e bine să treacă el în strană. A cântat până la sfârșitul slujbei, iar preotul l-a lăudat pe sergentul Vasile Căpraru pentru talentul său în interpretarea muzicii psaltice. L-a întrebat unde a făcut școala, pentru că ar vrea să-l cunoască pe cel care l-a pregătit, însă Vasile Căpraru, care avea 22 de ani pe atunci, nu i-a răspuns nimic preotului pentru că i-a fost rușine să-i spună că nu-l învățase nimeni și că a început ca autodidact.
Părinții dascălului Vasile Căpraru au fost oameni credincioși, care mergeau la biserică, dar nu cântau în strană. Atât părinții lui cât și un unchi al său aveau voci foarte frumoase dar nu se pricepeau să cânte muzică psaltică.
„Îmi doream atât de mult să devin dascăl încât am vrut să fug de acasă la școala de cântăreți bisericești de la Mânăstirea Neamț, pentru că seminarul de la Huși se desființase. Era perioada de după 1948, când preoții și dascălii erau prigoniți, așa că am renunțat”, a mai povestit dascălul Vasile Căpraru pentru Est News.
În 1966 a dat examen la seminarul din Neamț și a obținut un certificat de asimilat la Școala de cântăreți bisericești de la Mânăstirea Neamț. Fără acest certificat nu se putea angaja ca dascăl. Parohia în care a debutat a fost cea din Mânzați, după care a fost angajat la Bogești – Pogana, parohie în care a slujit ca dascăl timp de 25 de ani. Dragostea pentru dăscălie, dar și credința în Dumnezeu, i-a adus în cale persoana care l-a ajutat enorm să învețe muzica psaltică – părintele Gheorghe Moraru. Acesta era pe atunci preot la Bogești – Pogana. Împreună cu acesta Vasile Căpraru a reușit să deslușească secretele muzicii bisericești și chiar să se perfecționeze. Părintele Gheorghe Moraru, un om foarte îngăduitor, a fost cel care l-a luat ca dascăl în parohia sa, unde a rămas până la 60 de ani, când s-a pensionat la cerere. Proaspăt pensionar, Vasile Căpraru nu a putut să stea acasă, fără să cânte în strană, așa că a făcut tot posibilul pentru a reveni la meseria sa, pe care nu o abandonase nicio clipă. A fost solicitat de regretatul preot Androne Angheluță, paroh la Biserica Sf. Ioan din Bârlad, pe care îl întâlnise la Hălărești. După câțiva ani a ajuns dascăl la Biserica Sf. Ilie, unde a slujit alături de părintele paroh Vasile Lăiu. Luna viitoare se împlinesc nouă ani de când Vasile Căpraru este dascăl la Biserica Sf. Stelian, din curtea Complexului de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad.
„Întâlnirea cu părintele Valeriu Mirciu, parohul Bisericii Sf. Stelian, a fost foarte interesantă. Părintele era în căutarea unui dascăl. Am venit la biserică și am cântat la slujbă, de probă. La urmă, părintele a fost foarte mulțumit și m-a întrebat ce pretenții am. I-am spus că nu vin nici pentru colaci și nici pentru bani, ci pentru că așa simt. Vreau să cânt. Și asta fac de nouă ani la această biserică și sper să cânt câte zile îmi va da bunul Dumnezeu”, a mai adăugat Vasile Căpraru.
Fiecare slujbă la care cântă e o plăcere și o provocare pentru dascălul Căpraru. Îi place să fie ascultat dar și evaluat, chiar și criticat dacă e cazul. Își amintește de ziua în care a cântat la biserica din Hreasca, unde, într-o duminică, a slujit vicarul Ioachim Mareș, devenit apoi episcop al Hușilor.
„A fost pentru mine o recunoaștere a muncii depuse în timp”
„Cu blândețea-i binecunoscută, vicarul Mareș m-a lăudat la sfârșitul slujbei pentru modul în care m-am descurcat. A fost pentru mine o recunoaștere a muncii depuse în timp”, a mai mărturisit Vasile Căpraru.
Talentul său este cunoscut în tot județul pentru că foarte mulți preoți au avut ocazia să-l asculte. Cuvinte frumoase despre dascălul și omul Căpraru au nu doar preoții care au slujit cu el, cât și dascăli și preoți care au fost îndrumați de el. Printre aceștia se află și părintele Costel Parfene, dintr-o parohie din zona Hușilor.
„Îl cunosc pe Vasile Căpraru de când eram mic, de pe vremea când era dascăl la în parohia Bogești – Pogana. M-a văzut că sunt interesat și m-a îndemnat să urmez școala de dascăli. M-a ajutat enorm împărtășindu-mi din tainele dăscăliei și dorind foarte mult să-l înlocuiesc când va ieși la pensie. L-am ascultat și am urmat școala de dascăli la Roman, dar pentru că mai era ceva vreme până când urma să iasă la pensie, m-am gândit să nu pierd timpul și am dat admitere la Teologie. Așa am ajuns preot”, nea spus părintele Costel Parfene.
Acesta își amintește de modul în care dascălul Căpraru stăpânea slujbele, de seriozitatea, popularitatea, punctualitatea și caracterul acestuia.
Dincolo de pasiunea sa pentru cântările bisericești, Vasile Căpraru a fost toată viața un familist convins și un tată iubitor. În timpul comunismului a fost cât pe ce să fie închis pentru că și-a cerut drepturile. Statul i-a făcut o mare nedreptate neacordându-i alocațiile pentru copii, ba mai mult, i s-a imputat o sumă foarte mare de bani reprezentând contravaloarea alocațiilor pe care le primise soția în locul său, pentru că doar ea era angajată cu contract. Pentru a-și face dreptate, a ajuns până la București, la subalternii direcți ai lui Ceaușescu, iar după ce și-a susținut cu vehemență cauza, a reușit să-și câștige dreptatea.
„Eu nu aveam salariu, pentru că pe atunci dascălii trebuiau să-și obțină singuri veniturile. Articolul 285 din Codul Muncii prevedea ca alocațiile să fie acordate doar tatălui dacă era salariat. Eu nu eram și dintr-o greșeală banii au fost alocați soției. Ne-am văzut nevoiți să înapoiem o sumă enormă, cât valoarea unei mașini. Nu am putut accepta acest lucru și, într-un final, am plecat la București să-i ameninț că cer azil politic. M-am luptat pe viață și pe moarte cu tovarășii de acolo, dar în cele din urmă problema mi s-a rezolvat. Ajuns acasă cu trenul, am aflat că vom primi în continuare alocațiile copiilor fără să mai restituim nici un ban înapoi”, a povestit Vasile Căpraru.
Pe lângă prima sa pasiune, dăscălia, Vasile Căpraru iubește și apicultura. Unul dintre cei patru copii ai săi, absolvent al liceului cu profil apicultură, fiind cel care-i dă o mână de ajutor la stupărit. Un alt fiu este inginer agronom, altul este asistent universitar la Facultatea de Biologie din Iași, iar fiica sa este profesoară la Iași, cu doctorat. Niciunul din copii nu a moștenit talentul tatălui său, dar Vasile Căpraru speră că, poate, unul din nepoți sau strănepoți va fi interesat, măcar din curiozitate, să afle câteva din tainele dăscăliei.
Sâmbătă este Sf. Stelian, hramul bisericii din Bârlad unde Vasile Căpraru este dascăl de nouă ani. Va ieși și poimâine la ocazie și va fi la fel de punctual la întâlnirea cu părintele Valeriu Mirciu și cu enoriașii. Va cânta din nou în strană, tămăduind suflete și aducând pacea în inimile credincioșilor. Muzica psaltică devine accesibilă când sufletul o îndrăgește, iar Vasile Căpraru cântă cu atâta ușurință! El știe foarte bine că muzica bisericească nu este un ornament care împodobește slujbele divine ci un mijloc de reînnoire a omului întru Hristos. (Mihaela NICULESCU)