Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al județului Vaslui și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au desfășurat miercuri nu mai putin de 27 misiuni. Echipajele SMURD au avut 19 misiuni pentru acordarea primului ajutor calificat și asistenței medicale de urgență. Pompierii au mai intervenit la două incendii produse în gospodăriile populației, o misiune pentru asanare de muniție rămasă neexplodată, o misiune pentru asigurare de măsuri p.s.i. la un accident rutier și alte șase misiuni de recunoaștere în teren, de instruire și educație preventivă a populației în domeniul situațiilor de urgență.
După aproximativ o jumătate de oră, în jurul orei 15:45, un alt apel primit prin în dispeceratul comun I.S.U. – S.A.J., anunța producerea unui incendiu la centrala termică a unei case, din localitatea Bogești, comuna Pogana. Incendiul, ce se manifesta în faza incipientă, a fost localizat și lichidat cu operativitate de către cetățeni, pompierii militari fiind întorși de pe traseu, în urma revenirii cu apel pe 112 de către proprietara locuinței.
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui a intervenit pentru asanarea unui element de muniție, în localitatea Ibănești, comuna Ibănești. La fața locului, pirotehnicienii inspectoratului au identificat un proiectil de artilerie exploziv de calibru 76 mm, cel mai probabil din cel de-al doilea război mondial. Elementul de muniție a fost ridicat, transportat și depozitat în locul special amenajat, în vederea distrugerii.
În ciuda stării avansate de coroziune, munițiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate pot fi încă active și, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. De aceea, ISU Vaslui reamintește celor care se confruntă cu astfel de situații să anunțe imediat organele abilitate, prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Totodată să respecte anumite recomandări: nu le atingeți, nu le loviți sau mișcați din locul în care au fost descoperite; nu le introduceți în foc; nu încercați să demontați focoasele sau alte elemente componente; nu ridicați, nu transportați și nu introduceți munițiile în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi; nu demontați și nu predați la operatori economici specializați muniții neexplodate în scopul valorificării ca deșeuri metalice; nu folosiți munițiile pentru improvizarea diferitelor unelte sau ca ornamente; în zona în care se presupune că ar exista muniție neexplodată, nu permiteți accesul, nu faceți focul și nu executați lucrări de îmbunătățiri, săpat; nu lăsați copiii să se joace cu aceste elemente de muniție.