Est News

Internazionale Traian a câștigat toate cele șase meciuri din Campionatul Național de Futsal U19

Vasluienii de la Internazionale Traian au terminat neînvinși prima parte a campionatului național de futsal U19. Vasluienii au reușit marți cea de-a șasea victorie consecutiva în seria 1, scor 8 – 0 cu Ceahlăul Piatra Neamț Futsal. Ocupă primul loc, la prima participare în această competiție, în fața unor echipe care au fost printre cele mai bune din țară anul trecut. Pofta de gol a acestora este fantastică și au reușit să marcheze 37 goluri, o medie de peste șase reușite pe meci. Apărarea a fost și ea la înălțime, cu doar 14 goluri încasate. Doar alte doua formații, Viitorul 2010 Buzău în seria 2 și C.S. KSE Targu Secuiesc în seria 3, au reușit sa primească mai puține (13).

Fotbalul din județ nu promovează doar sportul, dar și formarea de caractere și prezentarea laturilor frumoase ale culturii vasluiene. Jucătorii au purtat tricouri imprimate cu mesajul „Eu iubesc orașul meu”, alături de care erau imagini din Vaslui.

Datorită unor execuții individuale magistrale ale lui Sebastian M. Țârțârău si a unei lovituri libere executate impecabil de către căpitanul Ovidiu Olaru, vasluienii conduceau la pauza cu 3 – 0. Gazdele nu au avut alta soluție decât sa iasă la atac, lucru care a fost aprig taxat de echipa noastră. Internazionale Traian a mai punctat de cinci ori, doua dintre goluri fiind marcate de același Țârțârău. Au mai marcat Robert Roman, Alexandru Badit și Mitu Popa (care a reușit golul partidei).

În ciuda valorii evidente a pietrenilor entuziasmul vasluienilor nu i-a lăsat pe aceștia să își pună în valoare calitățile. Internazionale Traian Vaslui nu are un star, ci are o echipă de vedete care își asumă pe rând responsabilitatea câștigării partidei. Cei 30 de spectatori prezenți la Sala „Mica” Polivalenta – Piatra Neamț au asistat la o veritabila lecție de futsal.

Din lotul deplasat de Internazionale Traian Vaslui au făcut parte portarii Iulian – Ștefan Chisca (12) și George Andone (1), alături de jucătorii de câmp Ovidiu Olaru (4 – căpitan), Alexandru Badit (5), Alex Tartarau (17), Sebastian M. Țârțârău (7), Andrei Chipcea (14), Robert Chirilă (6), Robert Roman (20), Vlăduț Alexandru Dudău (10), Gabriel Cosovăț (11), Codrin Epure (3), Mitu Popa (19) și Pavel Manalau (9). Staff: Remus-Adrian Mustatea, Sebastian Florin Bădiț, Andreea Soos, Marius Ovidiu Afrasinei, Bogdan Gheorghiță.

În acest tur de campionat golgheterul vasluienilor este Alexandru Dudău, cu opt reușite. Îl urmează îndeaproape Robert Roman și Gabriel Cosovăț, cu câte șase goluri marcate. Sebastian Mihai a marcat de patru ori (toate cu CSMS Iasi), iar Sebastian Țârțârău și Robert Chirilă au punctat de trei ori. Căpitanul Ovidiu Olaru și Alexandru Badit au marcat de câte două ori, iar Andrei Chipcea și Mitu Popa au și ei câte o reușită.

Campionatul se va relua pe 4/5 martie 2017. Vasluienii mai participa si la turneul Final8 – Cupa Romaniei. (George PROCA)

Exit mobile version