Nici unul din cei peste 5.200 de membri ai secțiilor de votare din județul nostru nu și-au primit nici acum banii pentru activitatea prestată la alegerile generale. Conducerea Prefecturii susține că președinții, locțiitorii, reprezentanții partidelor și informaticienii ar urma să fie retribuți în zilele următoare.
Autoritățile din județul nostru nu au plătit, nici la o săptămână de la finalizarea procesului electoral din 11 decembrie, membrii secțiilor de votare care au fost în secții la scrutinul de la alegerile generale. Mai mult decât atât, cei peste 5.200 de membri ai secțiilor din județ reclamă faptul că nu și-au primit nici măcar banii de diurnă din ziua alegerilor, respectiv suma de 10 lei.
”În cursul zilei de astăzi (n.r.-luni) s-au semnat ordinele de plată astfel încât banii ar urma să ajungă din contul Prefecturii în cel al primăriilor. În aceste condiții, toți membrii secțiilor de votare urmează să-și ridice banii, poate chiar începând de astăzi, de la casieriile unităților administrativ-teritoriale”, a declarat subprefectul județului Vaslui, Mircea Gologan.
La scrutinul din 11 decembrie, la nivelul județului au funcționat 527 secții de votare, cu un număr total de 5.270 de membri. Acestea sunt primele alegeri la care plata membrilor nu se face în ziua votului. Sumele ce urmează a fi încasate se situează între 174 de lei net, pentru membrii partidelor politice, și 638,4 lei, pentru președinți, locțiitori și informaticienii secțiilor de votare. (Ionuț PREDA)