Est News

Primarul Vasile Pavăl: ”2017 va fi unul dintre cei mai grei ani pe care-i voi parcurge la Primărie”

de Ionuț PREDA

Anul 2017 este considerat de către primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, unul dintre cei mai grei pe care i-a avut până acum de când se află în fruntea comunității, în condițiile în care trebuie creionate proiectele de dezvoltare a orașului pentru următorii 4-5 ani. În această direcție, Vasluiului, ca municipiu reședință, va avea de cheltuit de la Uniunea Europeană suma de 27 de milioane de euro, considerată una ”consistentă” de către edilul vasluian.

Anul 2016, unul cu realizări și nerealizări

Anul care tocmai se încheie a fost unul cu realizări și nerealizări pentru municipalitatea vasluiană. Edilul Vasile Pavăl consideră firească această situație, în condițiile în care ”nu poate fi totul perfect”. Dacă, pe de o parte, primarul de Vaslui are satisfacția că s-a finalizat, ca mare investiție, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), care a

Vasile Paval

presupus modernizarea orașului, pe de altă parte este nemulțumit că nu a putut da startul la un mare proiect pe care și l- propus și pentru care se prevăzuseră și fonduri în buget, respectiv Bazarul și Târgul de mașini. ”Subiectiv sau obiectiv, propunerile din buget se realizează sau nu. Anul 2016 se va încheia cu un excedent financiar. Pe de o parte, pe PIDU preliminatul nu a fost bine estimat, iar pe de altă parte, nu am reușit să pornim investiția la viitorul bazar. Însă, ne-am achitat toate datoriile către furnizori, ceea ce este foarte important. În acest an, am realizat câteva obiective și am fost alături de oameni. Încheiem anul cu încasări de 95% de la populație și agenții economici, reprezentând taxele și impozitele locale, ceea ce reprezintă un procent foarte bun. Ce denotă acest lucru? Că am putut asigura o finanțare corespunzătoare a obiectivelor din buget, că avem credibilitate și am putut să ne realizăm sarcinile ce ne-au revenit”, a declarat primarul Vasile Pavăl.
Totodată, municipalitatea a atras sume importante din Programul Operațional Sectorial, din proiectele transfrontaliere, de la guvern, bani cu care s-a reușit reabilitarea unor școli, a străzilor și a altor obiective din oraș. ”Gestionarea corespunzătoare a fondurilor ne-a adus un plus de credibilitate în fața colaboratorilor astfel încât putem solicita să intrăm în noi parteneriate. Însă, 2016 s-a așezat și cu câteva semne de întrebare și nerealizări. Am avut alocare bugetară pentru târgul de mașini și sper ca în primul trimestru din 2017 să se avizeze proiectul. Din păcate, nu am reușit să redeschidem ștrandul și s-a tergiversat proiectul noului spital, care va fi ca obiectiv principal în 2017. Mai sunt și alte proiecte, însă nu atât de importante”, a mai adăugat edilul Vasile Pavăl.

”Voi lupta să nu mă dezic”

2016 a fost și anul în care Vasile Pavăl a fost reales în funcție pentru următorii ani, cu 75% din opțiunile electoratului, de altfel cel mai mare procent obținut de un primar la nivelul municipiilor reședință de județ din țară. În aceste condiții, edilul vasluian consideră că are o mare responsabilitate față de populație în noul mandat. ”Rezultatul de la alegerile locale este unul foarte bun. Mi s-a acordat din nou din partea vasluienilor o mare responsabilitate și voi lupta să nu mă dezic, să pun în valoare toată experiența mea. Mulțumitoare sunt și rezultatele de la alegerile parlamentare, însă le transmit celor aleși din județ că au o mare responsabilitate, aceea de a «scutura» cadrul legislativ și a reașeza actele normative. Sunt prea multe legi care nu mai sunt de actualitate”.
Referindu-se tot la anul care s-a încheiat, edilul de Vaslui a ținut să sublinieze că toate obiectivele au fost realizate cu sprijinul colectivului din primărie. Nu în ultimul rând, primarul a dorit să mulțumească presei, chiar dacă, în opinia sa, o parte dintre ziariști ”au primit reproșuri din partea unora” pentru prezentarea realizărilor Primăriei Vaslui.

”Avem o mare responsabilitate pentru 2017”

Primarul Vasile Pavăl crede că 2017 va fi foarte greu, în condițiile în care va avea responsabilitatea de a întocmi proiectele de dezvoltare a comunității pentru următorii ani, obiective ce vor fi finanțate de la Uniunea Europeană. În această direcție, municipiul reședință are alocate 27 de milioane de euro, cea mai mare din istoria orașului venită direct din surse externe. Ca o comparație, Vasluiul a avut pentru PIDU, ceea ce a presupus cinci proiecte integrate, suma de 18 milioane de euro, fiind programul care a schimbat radical fața orașului.
”2017 va fi unul dintre cei mai grei ani pe care-i voi parcurge la Primărie. Va fi anul în care vor porni o multitudine de proiecte și de aceea nu voi avea liniște până nu le voi vedea aprobate. Sunt 5-7 proiecte de dezvoltare urbană, pentru care vor fi alocate 27 de milioane de euro, astfel încât avem o mare responsabilitate. În ianuarie, consiliul regional al Regiunii de Dezvoltare Nord-Est se va reuni la Vaslui pentru a creiona aceste proiecte. Avem termen de finalizare iunie 2017”, a subliniat primarul Vasile Pavăl.
Tot în luna ianuarie, va trebui să înceapă reactualizarea Planului Urbanistic General (PUG), prin care se va creiona, de asemenea, dezvoltarea Vasluiului pe următorii minim zece ani.
Pe lângă demararea proiectului ce vizează construirea bazarului și a târgului de mașini, municipalitatea are în vedere pe anul viitor modernizarea parcului dintre străzile Costache Negri și Direcția pentru Tineret și Sport, a străzilor Decebal și Traian, precum și finalizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii din cartierul 13 Decembrie.

”Avem două obiective care ne crează disconfort”

Primarul Vasile Pavăl își dorește ca, tot în 2017, să preia în administrare de la autoritățile centrale două obiective importante, respectiv Sala Sporturilor și Palatul Copiilor. În opinia sa, cele două clădiri se află într-o stare care-i creează disconfort. ”Avem două probleme, două obiective care ne creează disconfort. Este vorba despre Sala Sporturilor, clădire de care sunt total dezamăgit de cum a fost tratată de actualul Guvern, și Palatul Copiilor, pentru care voi acționa cu mai multă responsabilitate. Voi lupta ca cele două obiective să treacă în patrimoniul local pentru a le putea reabilita”, a mai adăugat primarul Vasile Pavăl.
În ceea ce privește fosta unitate militară din Vaslui, Primăria așteaptă răspuns de la Ministerul Apărării Naționale, fiind înaintată întreaga documentație pentru preluarea terenului și a clădirilor aferente.

Exit mobile version