În ajunul Crăciunului, un localnic din Trestiana a avut parte de un eveniment neplăcut care l-a băgat în spital, unde a rămas internat pe toată perioada Crăciunului.
Din neatenție, bărbatul de 43 de ani s-a tăiat cu drujba, iar hemoragia declanșată l-a adus imediat la spital.
„Pacientul prezenta, la internare, o plagă tăiată la mâna stângă, cu secțiune de tendoane și fractură deschisă la falanga nr. 1 a unui deget. A ajuns la Compartimentul de Primire a Urgențelor la ora 17 și a fost internat la Chirurgie”, a declarat Adrian Gheorghiu, reprezentantul spitalului în relația cu mass-media.
Pacientului i s-a suturat plaga, i s-au îndepărtat cheagurile și i s-a făcut tenorafie. Cu alte cuvinte, s-a intervenit chirurgical pentru a i se salva mâna și a-l feri de o eventuală infectare a plăgii.
Bărbatul pe care a căzut necazul în Ajunul Crăciunului se află în continuare internat la Chirurgie, dar speră ca măcar Revelionul să-l petreacă acasă. (Mihaela NICULESCU)