Est News

Miercurea neagră la Bârlad: trei morți într-o singură zi!

de Răzvan CĂLIN

Miercuri, 28 decembrie, în decurs de câteva ore, trei persoane din Bârlad și comuna Roșiești au fost descoperite decedate în locuințele lor. Deși, cel puțin din primele cercetări, nu sunt elemente care să indice că oamenii ar fi căzut victime unor infracțiuni, totuși în două din acest cazuri s-a dispus efectuare necropsiei.

Primul caz a fost al unui bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Roșiești, care a fost descoperit, în jurul orei 7, de rude sale, zăcând fără suflare în locuința sa. Omul era cunoscut ca fiind un împătimit la băuturilor alcoolice și, în același timp suferea de mai multe afecțiuni. Totuși, dat fiind vârsta acestuia și din cauză că medicul de familie nu a putut să-i elibereze un certificat de deces, s-a decis ca trupul neînsuflețit al bărbatului să fie dus la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea necropsiei. Astfel, se va putea stabili cu exactitate cauzele decesului.

Două ore mai târziu, polițiștii bârlădeni erau sesizați în legătură cu un alt caz de deces. De această dată, a fost vorba despre o femeie din Bârlad, în vârstă de 49 ani, care locuia pe strada Dosoftei. La fel ca în primul caz, deși nu au existat suspiciuni că ar fi fost victima vreunei infracțiuni, s-a dispus efectuare necropsiei.

Ultimul caz a fost sesizat polițiștilor în jurul orei 13, când rudele unui bătrân în vârstă de 94 de ani, din Bârlad, au anunțat că l-au găsit mort în apartamentul său situat pe Bulevardul Republicii, nr. 185. Cum nu existau indicii că ar fi fost agresat și ținând cont de vârsta înaintată și afecțiunile de care suferea bătrânul, nu s-a mai impus efectuarea necropsiei.

Exit mobile version