Est News

Urgia albă a îngropat județul Vaslui sub nămeți!

de Răzvan CĂLIN

De aproape patru zile, întreg județul Vaslui duce o luptă încrâncenată și anevoioasă (de Sisif chiar, în multe cazuri) cu iarna ce și-a dezlănțuit stihiile cu o furie de nedescris. Sute de localități din mediul rural sunt complet izolate față de restul lumii, șoselele sunt blocate sau chiar închise traficului rutier (ca notă generală, pe întreaga rețea de drumuri din județ se circulă extrem de anevoios), echipele de drumari trăiesc din plin ca meșteru Manole (căci drumurile ce le deszăpezesc sunt troienite din nou în maxim o jumătate de oră), bolnavi izolați de nămeți ce strigă după ajutor, ambulanțieri ce dau la lopată ca să poată ajunge la pacienți etc. Din păcate, nu au lipsit cazuri de persoane ce au murit din cauza gerului sau care au ajuns în stare gravă la spital din aceleași motive. Iată doar o succintă descriere a ceea ce se întâmplă în județul nostru de aproape patru zile încoace.

Deși meteorologii au avertizat din timp că valul de ninsori și frig polar va fi unul cât se poate de serios, totuși autoritățile nu au putut nici de această dată să spună că au fost pregătite așa cum trebuie. Ca și în anii trecuți, generalul iarnă i-a îngenunchiat pe toți. Încă din cursul zilei de vineri, traficul rutier pe drumurile județene și naționale din județ a început să se congestioneze din ce în ce mai tare. În câteva ceasuri, au început să apară raportări din teren cu tot mai multe șosele care fie erau blocate de nămeți, fie se circula extrem de greu, în condiții de iarnă. Nu a mai durat mult și spre seară (vineri, 6 ianuarie) deja aveam mai multe drumuri județene și naționale închise din cauza vremii vitrege. Intervențiile drumarilor au fost extrem de dificile pentru că viscolul forma la loc suluri de zăpadă de peste un metru grosime, la nici o jumătate de oră după ce utilajele de deszăpezire trecuseră prin zonă.

În aceste condiții, era de așteptat ca foarte multe localități din mediul rural să fie complet izolate din cauza viscolului și a nămeților ce au blocat complet orice cale de acces. Situații extrem de dificile se înregistrează în cazul cătunelor mici, care sunt izolate și față de centrul de comună. Primăriile din marea majoritate a comunelor s-au declarat depășite de situație și așteaptă ajutor de la ”centru”. Ajutor care, însă, vine anevoios, ”în condiții de iarnă”, cum le place autorităților să se exprime în astfel de situații hibernale. Între timp, oamenilor din aceste localități nu le-a rămas altceva decât să se roage la Dumnezeu să-i ferească de vreo boală, incendiu sau altă nenorocire ce ar putea să-i lovească în această perioadă de izolare totală. Căci, nici ambulanța și nici pompierii nu au putut interveni prompt tocmai din cauza acestei urgii albe.

Așa au apărut situații disperate cu femei însărcinate cărora le-a venit sorocul să nască, cu bătrâni suferinzi de diverse afecțiuni grave, persoane izolate în mașini pe drumuri troienite, pacienți care necesitau dializă și nu puteau ajunge la centrele de specialitate din cauza nămeților etc. Au fost o sumedenie de cazuri disperate la care au intervenit, făcând eforturi supraomenești, echipe de la Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui, drumarii, dar și alte forțe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Oameni precum cei din echipajele ambulanțelor (fie cele de la SAJ, SMURD sau TIM – ISU) și-au riscat propria lor viață și au pornit către toate solicitările primite, neținând cont de viscolul ce troienea căile de acces. Așa s-a ajuns ca în unele cazuri ambulanțierii să coboare din autospeciale și să dea la lopată zăpada de pe carosabil, dintr-o voință de fier de a ajunge la oamenii care le-au cerut disperați ajutorul.

Din păcate, aceeași urgie albă a dus la înregistrarea unor cazuri de deces, fie că au murit degerați, ori din cauză că echipele de intervenție nu au putut ajunge la timp din cauza drumurilor înzăpezite. În același timp, mai marii județului au decis că este înțelept ca luni, 9 ianuarie, să nu se reia cursurile în nici o unitate de învățământ din județ. Asta spre bucuria elevilor care au mai primit astfel încă o zi de vacanță.

Dar, despre toate aceste evenimente și întâmplări petrecute în cele aproape patru zile de luptă cu stihiile naturii dezlănțuite, puteți citi pe larg în cuprinsul ediției de astăzi (9 ianuarie 2017) a cotidianului ”Est News”. În același timp, vă vom ține la curent cu derularea evenimentelor, live, pe site-ul nostru www.estnews.ro.

Exit mobile version