Misterul bicicletelor abandonate și Poliția Locală Bârlad!
Tehno Redactor
de Răzvan CĂLIN
De prin noiembrie anul trecut, polițiștii locali bârlădeni se tot chinuie să descâlcească un caz ceva mai complicat: vor să afle cine sunt proprietarii a două biciclete pe care le-au găsit abandonate în oraș. Deși s-au străduit din răsputeri, cazul nu a fost elucidat nici în momentul de față.
”Amândouă au fost găsite abandonate în cursul lunii noiembrie a anului trecut. Una a fost găsită pe la începutul lui noiembrie, iar cealaltă la o distanță de circa două – trei săptămâni. Una dintre biciclete a fost găsită în zona Pieței Mici, iar cealaltă era abandonată în Grădina Publică, rezemată de Gardul Grădinii Zoologice. Pe una dintre biciclete era și un hanorac, de culoare albastră, care după mărime ar aparține unui copil în vârstă de maxim 15 ani”, ne-a declarat Marian Plopeanu, șeful Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Locale Bârlad.
El ne-a mai spus că bicicletele cu pricina (și inclusiv hanoracul) vor rămâne în custodia Poliției Locale Bârlad până ce vor fi găsiți proprietarii. Aceștia vor trebui să facă, bineînțeles, dovada că sunt proprietarii de drept ai bicicletelor.