Deși trece printr-o situație financiară dificilă, fără precedent, Asociația „Myosotis” din Bârlad încearcă să fie utilă în continuare celor care au nevoie de ajutor.
De ieri, la sediul asociației din zona centrală a Bârladului (vizavi de Biserica „Vovidenia”) se distribuie gratuit sticle speciale pentru apă caldă, binevenite în sezonul rece. Asociația „Myosotis” din Anglia a strâns, cu sprijinul unor bătrâni englezi, câteva sute de astfel de sticle și chiar huse împletite pentru aceste recipiente speciale. În intervalele 10-12 și 15-17, de luni până vineri, la sediul asociației sunt așteptați toți bârlădenii care au în grijă bătrâni, sau chiar vârstnicii care au nevoie, pentru a primi sticlele pentru apă caldă.
Încă de la construirea Planului Strategic al Asociației „Myosotis” România și stabilirea direcțiilor de acțiune pentru următorii cinci ani, reprezentanții ONG-ului bârlădean au fost preocupați de soarta vârstnicilor din oraș și au stabilit că unul dintre obiectivele pentru anul 2017 va fi lucrul cu bătrânii nevoiași, în special cu cei care locuiesc singuri și au nevoie de sprijin.
Proiectul de sprijin la domiciliu pentru persoanele în vârstă va fi derulat de voluntarii asociației, tineri liceeni, și presupune efectuarea unor vizite săptămânale pentru a oferi sprijin în activități casnice și cumpărături pe care aceștia nu le pot efectua din cauza mobilității reduse, modalități de petrecere a timpului liber și dialog.
O primă etapă în implementarea acestui proiect o constituie distribuirea gratuită a sticlelor pentru apa caldă, despre care reprezentanții „Myosotis” consideră că va veni în sprijinul bătrânilor, mai ales acum în sezonul rece. (Mihaela NICULESCU)