Est News

O artistă octogenară a intrat pe teritoriul unui curent promovat de bărbați și a făcut senzație la Bârlad!

Seria activităților culturale cu publicul din anul 2017 a început în forță la Muzeul „Vasile Pârvan”. Sâmbătă, 21 ianuarie, muzeul bârlădean a găzduit, în premieră, expoziția unei artiste plastice, una dintre puținele care abordează în România gestualismul, un curent promovat, în special, de bărbați.
Expoziția, intitulată „Transfigurări ale plăcerii”, cuprinde 25 de picturi semnate Letiția Oprișan, și este o sinteză riguroasă a celor mai bune lucrări create de artistă în ultimul timp.
„Se spune că lucrările care degajă multă energie aparțin artiștilor plastici bărbați, iar femeile sunt responsabile de sensibilitatea care răzbate din lucrările de pictură. Eu cred că este o idee preconcepută. Am văzut lucrări fără vlagă, semnate de artiști plastici de sex masculin și aș putea să vă dau nenumărate exemple, dar și picturi ale artistelor plastice care emană virilitate, iar Letiția Oprișan este una dintre aceste artiste”, a declarat Roxana Păsculescu, criticul de artă care a prezentat expoziția vernisată sâmbătă.
Lucrările expuse pe simezele muzeului se regăsesc în cele trei cicluri ale creației Letiției Oprișan: „Pantha Rhei”, „Seismice” și „Deveniri”. Deși creația sa se încadrează în expresionismul gestual, artista opinează că pictura ei aparține propriului curent.
„Curentele în pictură au fost denumite după ce artiștii au creat. Îndrăznesc să spun că și eu am creat un curent al meu, personal, care mă definește”, a declarat Letiția Oprișan, cea care a și donat Muzeului „Vasile Pârvan” patru lucrări.
Letiția Oprișan a absolvit Institutul de Arte Plastice din București în 1967, la clasa maestrului Alexandru Ciucurencu. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România și a Asociației Internaționale a Artiștilor Profesioniști. Aceasta s-a născut în urmă cu 80 de ani, la Căbești (Podul Turcului), aproape de Bârlad. Deși trăiește și lucrează de mulți ani în București și-a dorit dintotdeauna să expună aproape de casă, la Bârlad. Viața a făcut ca artista să poată să aibă o expoziție personală la 80 de ani, la Bârlad, și se pare că acest oraș va juca un rol important în cariera sa. Mircea Mamalaucă, directorul muzeului bârlădean, a declarat cu prilejul vernisării expoziției artistei octogenare că Letiția Oprișan va fi unul dintre cei cinci sau șase artiști plastici gestualiști ale căror lucrări vor face parte dintr-o expoziție permanentă, ce va fi găzduită de un nou corp al muzeului. Pavilionul „Corneliu Vasilescu” va fi amenajat în clădirea fostului Muzeu al Colecțiilor, cunoscută sub numele de „Casa Sturdza”. (Mihaela NICULESCU)

Exit mobile version