Aproape 15.000 de persoane din județul nostru, din cele cuprinse în grupele de risc, au fost vaccinate în acest sezon împotriva gripei. Direcția de Sănătate Publică a făcut solicitări către Ministerul Sănătății pentru repartiția de noi doze cu ser, însă nu a primit vreun răspuns.
Județul nostru pare încă ferit de gripă. Până la această dată, nu a fost confirmat nici un caz de boală, deși a existat o suspiciune la un bărbat de 62 de ani, din Bârlad, din fericire infirmată de către Institutul Cantacuzino București.
Este posibil ca gripa de sezon să fi fost ținută departe și prin vaccinul făcut până acum acelor categorii de persoane vulnerabile la boală, cum ar fi copiii, bătrânii, bolnavii cronici, gravidele și cei care lucrează în unitățile medicale. Până acum, medicii de familie și cei din spitale și din instituțiile Ministerului Afacerilor Interne au imunizat 14.786 persoane, încă 214 doze fiind disponibile în cabinetele medicale.
”Noi am făcut o nouă solicitare la Ministerul Sănătății pentru acordarea altor doze de vaccin și așteptăm un răspuns în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu.
În ceea ce privește infecțiile respiratorii de sezon, acestea se încadrează, deocamdată, în limitele normale, cu aproximativ o mie de cazuri de viroze și pneumonii. (Ionuț PREDA)