Est News

Aglomerație în fața Agenției de Șomaj, unde sute de persoane au înghețat câteva ore în fața instituției pentru a obține viza pentru ajutorul social

Sute de persoane din județ au suferit din cauza frigului, joi, în fața Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, după ce au fost nevoite să aștepte la rând câteva ore în fața instituției pentru a obține viza necesară cu care apoi să primească venitul minim garantat.

Sute de persoane din județ au avut de suferit din cauza frigului, joi, în fața sediului AJOFM, după ce au fost nevoite să aștepte la rând ore întregi pentru a primi viza necesară obținerii venitului minim garantat. Anterior, oamenii au mai petrecut alte câteva zeci de minute la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui pentru a primi acea hârtie prin care să demonstreze la Agenția de Șomaj că nu au obținut niciun fel de venit care ar putea să conducă la pierderea ajutorului social.

Stau și îngheț aici de mai bine de trei ore, chiar dacă afară sunt minus zece grade. Am fost și la Finanțe, unde am mai stat și acolo vreo două ore la rând. Nu înțelegem de ce trebuie sa ne poarte pe drumuri pentru un amărât ajutor social”, susține Maria Acasandrei, una dintre femeile care aștepta la rând.
Reprezentanții AJOFM Vaslui spun că aglomerația a apărut ca urmare a numărului mare de persoane care a ajuns la Agenție pe sfârșit de lună pentru reînnoirea cererilor de persoane în căutarea unui loc de muncă. ”Cei aflați în fața AJOFM sunt beneficiarii de venit minim garantat, conform Legii 416/2001. Noi am făcut programări pe zile pentru a evita aglomerația, însă, acum, pe final de lună, s-au suprapus cu zilele libere date de către Guvern”, a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Vaslui, Laura Toporăscu.
Cei aproximativ 8.000 de beneficiari de ajutor minim garantat din județul Vaslui au posibilitatea de a obține avizul AJOFM până pe 31 ianuarie 2017 pentru a nu pierde venitul minim garantat. (Ionuț PREDA)

Exit mobile version