Bilanțul pe 2016 al activității Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Bârlad reflectă date concrete despre natalitate, decese și căsătorii, dar și interesul populației privind valabilitatea propriilor acte de identitate.
Statistica încheiată la mijlocul acestei luni demonstrează foarte clar că numărul celor care au ales să divorțeze în 2016 pe cale administrativă a crescut. Dacă în 2015 doar trei cupluri au optat pentru așa ceva, anul trecut au apelat la Oficiul de Stare Civilă 12 cupluri, pentru desfacerea căsătoriei. În privința căsătoriilor oficiate la Bârlad numărul a crescut ușor, de la 357 în 2015 la 397, anul trecut. Numărul nașterilor înregistrate pare aproape tras la indigo. În 2015 s-au înregistrat 1.337, iar în 2016, 1.338. În continuare, datele statistice reflectă trendul ascendent al numărului deceselor – de la 753, înregistrate în 2015, la 827, anul trecut.
Reprezentanții SPCLEP Bârlad au constatat anul trecut o scădere a numărului celor care au depus cereri pentru întocmirea actelor de identitate. Dacă în 2015 au depus cereri 16.210 persoane, anul trecut s-au înregistrat cu 123 de cereri mai puțin. SPCLEP Bârlad a trimis, în 2016, 3.331 invitații pentru restanțieri (cei cărora le-au expirat de mult timp actele de identitate), față de 2.896, în 2015.
Numărul actelor de identitate eliberate în 2016 a fost de 15.010, cu 407 mai puține față de 2015. În schimb, cărțile de identitate provizorii eliberate în 2016 au fost mai multe față de anul anterior, adică, 474 în 2016, față de 387 în 2015.
Un lucru îmbucurător este acela că valoarea amenzilor aplicate de SPCLEP a scăzut de peste trei ori în 2016. Adică, de la 9.920 lei în 2015, la 3.200 lei în 2016. Același lucru se poate spune și despre numărul sancțiunilor contravenționale aplicate, care a scăzut de la 248 în 2015, la 80 în 2016. Atât în 2015 cât și anul trecut, prin SPCLEP Bârlad a fost depistat câte un urmărit general.
„Fiind an electoral, în 2016 activitățile curente cât și cele suplimentare au fost făcute cu un efort mai mare din partea angajaților SPCLEP, personalul a lucrat la capacitate maximă și s-au depus eforturi suplimentare pentru actualizarea Registrului Național de Evidență a Persoanelor, pentru a nu se depăși termenul legal de eliberare a actului de identitate, fără a exista reclamații în acest”, ne-a declarat Monica Stoleriu, director executiv al SPCELP Bârlad, serviciu care are arondate și 24 de comune limitrofe. (Mihaela NICULESCU)