Est News

Autoturism declarat furat în Germania, descoperit la Vama Albița

Cetățeanul moldovean Ivan P. a fost prins de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să scoată din spațiul Uniunii Europene un autoturism în valoare de aproximativ 90.000 lei, utilizând documente false. Bărbatul a vrut să iasă din țară miercuri, la volanul unui autoturism marca Nissan Qashqai, înmatriculat în Germania

Cu ocazia verificării documentelor autoturismului, polițiștii de frontiera au constatat că certificatul de înmatriculare și cartea de identitate prezentate la control figurează în bazele de date ca fiind furate în alb din Germania, din luna noiembrie 2010.

Având în vedere cele constatate, au fost aprofundate verificările, iar în urma acestora s-a stabilit că autoturismul în cauză a fost închiriat legal de către un cetățean azer de la o societate de profil din Germania și că nu avea dreptul să circule în afara teritoriului Germaniei, fapt pentru care reprezentanții societății au solicitat reținerea mijlocului de transport. Societatea în cauză a reclamat dispariția autoturismului autorităților de poliție din Germania, iar ieri, autoturismul în cauză a fost semnalat ca fiind furat din Germania de către autoritățile germane.

„Cu privire la aspectele constatate, Ivan P. a declarat că a preluat autoturismul din Praga și trebuia să-l predea unei persoane necunoscute în Chișinău, fără a avea cunoștință despre faptul că acesta este cautat de autorități sau implicat în vreun litigiu. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals iar autoturismul, în valoare de 90.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Vaslui în vederea continuării cercetărilor”, a declarat inspector principal de poliție Irina Mirica, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui. (G.P)

Exit mobile version