Est News

Campionii „Winter Cup” Vaslui 2017

După nouă zile pline de fotbal, cu goluri multe, răsturnări de scor și meciuri decise la loteria penalty-urilor, cea de-a VI-a ediție a turneului „Winter Cup” Vaslui și-a desemnat învingătorii.

Turneul de fotbal în sală organizat de AJF Vaslui, în parteneriat cu Primãria Vaslui, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vaslui, Federația Română de Fotbal și Federația Românã de Minifotbal s-a desfășurat la patru categorii.

Cu fiecare an „Winter Cup” Vaslui atrage mai multe echipe, iar la această ediție au participat 42 de echipe (față de 37 anul trecut), 34 din județul Vaslui și nouă din alte județe din zona Moldovei. Nu doar că au venit echipe puternice, cu renume, dar multe altele s-au întărit și au produs surprize. Au ținut steagul sus și echipe ca A.S Solidar, care a fost aproape de semifinale, Alpiniștii sau Red Star.

Rãzvan Burleanu, președintele FRF, Ciprian Paraschiv, director de dezvoltare în FRF, Bogdan Popescu, director de marketing al FRF și Dan Cojocaru, director tehnic al Federației de Minifotbal, prefectul Isabel Bogdan si subprefectul Mircea Gologan au fost prezenți la competiție în ziua finalei.

Auto-Driver Premier Iași a câștigat Turneul Open după ce a învins în ultimul act concitadina UTI Magic Sport cu 2 – 1. Kapri Roman a completat podiumul, după ce a învins Victoria Morandi cu 4 – 3. Vasluienii au jucat pe trei fronturi (OPEN, Old Boys și Futsal, iar oboseala și-a spus cuvântul, motiv pentru care au pierdut deși erau favoriți.

La Under 19 a avut câștig de cauză O. S Liceul „Emil Racoviță” Vaslui, care a dispus de Sports4Children Foundation USA cu 4 – 2. Pe locul trei s-a clasat CF Cormoranii.

Victoria Morandi a câștigat la Futsal, unde le-a surclasat pe Internazionale Traian Under 19 și CS United 19 Galați.

Victoria Morandi Old Boys a cucerit trofeul la turneul 39+, iar pe locurile doi și trei s-au clasat Spartanii Old Boys și Old-Boys Stars.

„Winter Cup” Vaslui, pe cale de a deveni cel mai puternic turneu de minifotbal din țară

Echipele din afara județului au apreciat unanim turneul, indiferent dacă s-au calificat sau nu în fazele finale. Echipele care nu au venit până acum, din Iași sau Piatra Neamț au rămas profund impresionate și cu siguranță vor reveni și la anul. Arbitrajele, cu brigăzi de la Suceava, Bacău, Iași, Galați și Vaslui, s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Lumea începe să vorbească despre faptul că la Vaslui se face un turneu extraordinar. Organizatorii au primit laude, s-au bucurat din nou de prezența oficialilor FRF și FRM, dar și de a președinților de la AJF Suceava și AJF Călărași. Competiția noastră a devenit cea mai puternică din această zonă.

„S-a terminat cea mai importantă, cea mai puternică ediție a «Winter Cup» Vaslui, suntem foarte mulțumiți de ce am realizat și ne va fi foarte greu să egalăm ce am făcut anul acesta. Am putut să ne facem mândri partenerii, pentru că tot ce ne-am propus s-a realizat și am avut iar în jur de 600 de spectatori la finale. Am avut un corp de voluntari format din liceeni care ne-au sprijinit foarte mult. Organizatorii au muncit enorm și s-au remarcat în mod special Gabriel Neacșu și Ilinca Mazga care au fost pe baricade non stop.De la an la an se vede progresul și pentru competiție, dar și pentru imaginea Vasluiului, pentru că se schimbă percepții. Atât ca organizare, dar și ca valoare a echipelor, ca nivel de confort pe care l-au resimțit participantele și spectatorii. Scopul principal al turneului este prezentarea invitaților noștri, a județului și orașului Vaslui. Ridicarea nivelului competiției duce la ridicarea nivelului echipelor participante și astfel punem umărul la dezvoltarea fotbalului județean. Am fost nevoiți chiar să refuzăm două echipe din afara județului pentru că stabilisem un grafic al competiției care nu mai era viabil decât dacă renunțam la două echipe locale. În doi ani ne propunem să facem cel mai mare și puternic turneu de minifotbal din țară. Vrem să dezvoltăm și mai mult secțiunea de futsal și deja avem multe solicitări de la echipe din județ, această categorie va exploda cu siguranță la anul. Îl putem organiza să fie cel mai puternic turneu din țară, dar rămâne de văzut dacă județul și infrastructura municipiului Vaslui poate susține un turneu de nivel național. Luăm în calcul chiar să organizăm meciuri din cadrul Winter Cup în alte locuri, la Bârlad sau Huși, dacă o impune situația. Vrem să atragem astfel și echipele din aceste părți, în afara celor consacrate care vin an de an. Sperăm ca venirea domnului președinte Răzvan Burleanu să devină o tradiție, a venit a doua oară și cu siguranță dacă îi va permite programul va fi prezent și la edițiile următoare. Vede astfel evoluția activităților pe care le întreprindem și a proiectelor în care suntem implicați cu FRF”, a declarat pentru Est News Bogdan Gheorghiță, președintele Asociației Județene de Fotbal Vaslui.

Premii consistente

Tombola de anul acesta a fost și mai bogată, cu 13 produse oferite, patru mingi și nouă echipamente sportive de la firme consacrate. Cel mai bun tânăr jucător a primit un set box complet (geacă, trening, tricou, pantaloni scurți, jambiere, geantă) de la Concept Champion (conceptchampion.ro). Cel mai bun jucător de la secțiunea OPEN a primit o ținută completă de la magazinul Best Men din Huși (bman.ro). Este prima dată când organizatorii au legat acest parteneriat, dar anul viitor se așteaptă la o colaborare mult mai fructoasă.

„Deși absolut nici o echipă nu m-a întrebat despre fondul de premiere, am reușit să creștem nivelul cu aproximativ 2000 de lei, deși am avut cheltuieli foarte mari. Pe lângă implicarea AJF Vaslui un sprijin substanțial a venit din partea Primăriei Vaslui. De asemenea ne-am bucurat de sprijin din partea FRF, a DJST Vaslui, a Clubului Sportiv Viitorul și Liceul Sportiv Ion Mincu”, ne-a mai declarat președintele AJF Vaslui.

Bogdan Gheorghiță, membru în comisia pentru relația FRF – AJF

Întrunit în mod statutar, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal din 25 ianuarie a adoptat mai multe decizii. S-a aprobat în unanimitate de voturi și componența comisiilor federale pentru anul 2017, din cadrul Comisiei pentru relația FRF – AJF urmând să facă parte și Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui. (George PROCA)

Exit mobile version