Elevul de clasa a VI-a de la Școala Todirești care, la sfârșitul anului trecut, a lovit de mai multe ori o profesoară cu o țeavă peste picioare, a fost sancționat cu scăderea notei la purtare la unu pe primul semestru. Totodată, s-a decis mutarea băiatului de 12 ani la o altă clasă din aceeași unitate de învățământ.
Consiliul Profesoral al Școlii Todirești a decis sancționarea cu scăderea notei la purtare la unu a elevului de 12 ani care, în urmă cu aproape două luni, a lovit peste picioare cu o țeavă de pexal profesoara sa de română pe motiv că primise nota cinci în teză. De asemenea, comisia de anchetă a dispus mutarea disciplinară a elevului la clasa paralelă din aceeași unitate de învățământ, fiind în continuare monitorizat de către conducerea școlii.
”Cele două sancțiuni, cele mai drastice posibile pentru elevii care frecventează cursurile învățământului obligatoriu, au fost aplicate conform Regulamentului de Organizare și Funcționare a Instituțiilor de Învățământ Preuniversitar. Însă, se poate reveni asupra acestor măsuri dacă, potrivit Statutului Elevului, se constată o schimbare de comportament a copilului. Astfel, la sfârșitul lui martie, vom relua discuțiile pe marginea acestui subiect și vom face aprecierile cuvenite”, ne-a declarat directorul Școlii Generale Todirești, Petronela Lipșa.
Profesoara de română de la Todirești, o tânăra de 29 de ani, a fost lovită de mai multe ori peste picioare de către elev cu o țeavă din pexal, în timp ce se îndrepta dinspre unitatea de învățământ spre casă pe drumul național DN 15 D. Aflată în preajma Primăriei Todirești, profesoara a reușit să fugă în sediul instituției, după ce a intervenit un bărbat aflat în preajmă. Cu picioarele pline de vânătăi, tânăra a mers la medicul legist, care a constatat că are nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.
În urma sesizării făcută de către profesoară, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele elevului pentru loviri sau alte violențe. (Ionuț PREDA)