Est News

Atleții bârlădeni au evoluat zilele trecute la Campionatul Național de Juniori II

Șase atleți de la Clubul Sportiv Școlar Bârlad au evoluat sâmbătă și duminică la București, în cadrul primei etape a Campionatului Național de Juniori 2.

Cel mai bun rezultat a fost obținut de Raul Vrabie, junior 2, care a terminat pe doi la categoria lui la proba de 3.000 de metri, cu timpul de 9:53.12 minute. A terminat pe patru la general, după ce a fost depășit și de doi juniori 2, mai mari decât el cu doi ani. A participat și la 1.500, unde a fost al zecelea junior 3 care a trecut linia de sosire, cu timpul de 4:31.68 minute.

Ștefania Cristea Buhuș a reușit a treia performanță la junioare 3 la proba de viteză, 60 metri, pe care a terminat-o în 8.68 secunde. A lăsat în urmă aproape 20 de atlete, multe dintre ele mai mari și cu o experiență mai mare în competiții.

George Valentin Râpanu a terminat proba de 1.500 de metri în 4:21 minute, pe locul șapte. După ce au arătat timpul corect pe tabelă oficialii au omologat însă un alt timp în clasament, care l-a plasat pe locul 10. La 800 a terminat pe 18 din 52 de sportivi.

Sorana Țuțu a fost a treia junioare 3 care a trecut linia de sosire la proba de 800 de metri, cu personal best. A terminat pe 12 la general din 22 de participante. Majoritatea celor care au întrecut-o erau însă mai mari cu doi sau chiar trei ani. A reușit aceeași performanță și la 1.500, unde însă a terminat pe 11 la general.

Andreea Alexandra Vamă a terminat proba de 3.000 de metri pe locul cinci. Sportivele care au terminat pe podium sunt însă mai mari cu un an și astfel sunt mai pregătite.

Andreea Rusu a terminat la proba de 800 de metri pe 18 din 33 de sportive, iar la 1500 pe 14 din 22.

“Muncim împreună și important este să fie bine când tragem linie după sezonul de sală. Este o competiție aparte, este alt aer, contează înclinația turnantei. Nu toți știu să accelereze în turnantă pentru că se produce presiune pe glezne. E vorba de obișnuință, acomodare, iar unii se antrenează în mod special pentru a obține rezultate în aceste condiții. Datorită faptului că ne pregătim afară, în competițiile în aer liber avem cele mai bune rezultate. Dar totuși ne prezentăm și avem așteptări și aici. Am speranța că Raul poate câștiga o medalie, pentru că și-a făcut personal best și la 1.500 de metri și la 3.000. Timpul de 9.53 este chiar unul bun, dar până la finală sper să alerge chiar 9.40”, a declarat pentru Est News antrenorul Lucian Bolgar.

Exit mobile version