Ca urmare a condițiilor meteo defavorabile, pe raza județului Vaslui au avut loc ieri mai multe accidente rutiere. Două dintre acestea s-au soldat cu vătămarea corporală a două persoane, iar cinci soldate cu pagube materiale. Cele mai multe evenimente rutiere au fost pe DE 581, unde în decurs de numai câteva ore, s-au înregistrat cinci accidente.
“Față de o zi normală, se constată o creștere a numărului de evenimente rutiere. În general, a fost vorba despre accidente ușoare, tamponări sau ieșiri din decor, din cauza carosabilului acoperit cu polei. Conducătorii auto nu au adaptat viteza la condițiile de trafic și astfel s-au produs mai multe accidente. Din fericire, acestea nu s-au soldat cu tragedii”, a declarat Alina Tonică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
În condițiile producerii unor fenomene meteo ce pot afecta siguranța circulației rutiere, polițiștii vasluieni recomandă atât conducătorilor de vehicule, cât și pietonilor să manifeste prudență în trafic și să respecte regulile de circulație. Înaintea începerii deplasării să vă interesați cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și situația meteorologică prognozată.
În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudență sporită, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum și în apropierea trecerilor pentru pietoni, iar în condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, polei, gheață sau mâzgă să circule cu viteză redusă, adaptată condițiilor concrete de drum. De asemenea, este necesar să păstreze în mers o distanță suficient de mare față de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiții de siguranță, să nu frâneze sau să vireze brusc și să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.
Pentru prevenirea unor situații nedorite (accidente grave sau blocaje în trafic), este absolut necesar ca toți conducătorii auto să respecte strict indicațiile și recomandările polițiștilor rutieri, care acționează permanent pe toate arterele rutiere din județ.
De asemenea, polițiștii reamintesc faptul că în conformitate cu prevederile legale este interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără a avea montate pe roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
Nu în ultimul rând, îi roagă pe conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculelor în condiții de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari. (G.P)