de Răzvan CĂLIN
Este vorba despre un proiect de colaborare instituțională derulat de ISJ Vaslui și Inspectoratul Școlar Național al Republicii Moldova.
În momentul de față, Inspectoratul Școlar al Județului (ISJ) Vaslui se pregătește pentru a primi vizita unei delegații a Inspectoratului Școlar Național al Republicii Moldova. Delegația dascălilor de peste Prut va fi formată din patru persoane, în fruntea cărora se va afla Ana Vivdici, directorul instituției moldovene.
Vizita cadrelor didactice din Basarabia face parte dintr-un proiect mai amplu pe care cele două instituții de pe ambele maluri ale Prutului îl derulează în baza unui acord-cadru de cooperare instituțională. Oaspeții din Republica Moldova vor sosi în cursul zilei de luni, 20 februarie, la Vaslui, iar a doua zi vor descinde și la Bârlad. În ambele locații, programul va cuprinde vizite la mai multe instituții de învățământ din ambele municipii, dar și întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și județene.
În luna martie, o delegație de cadre didactice din județ, în frunte cu ”generalul” Gabriela Plăcintă, va efectua la rândul său o vizită de lucru similară în unități școlare din Republica Moldova. În baza acordului – cadru de cooperare instituțională, cadre didactice din județul Vaslui vor susține cursuri de formatori cu omologii lor de peste Prut. În același timp, ambele tabere vor căuta să facă un schimb de informații cât mai valoros pentru o cât mai bună dezvoltare instituțională. Mai mult, s-a avansat ideea ca fiecare unitate de învățământ din județ să se ”înfrățească” (dacă dorește!) cu o unitate școlară din Basarabia.
”Credem că în acest fel, cooperarea și colaborarea se vor putea derula în condiții și mai bune, plus că vor avea o eficacitate mai ridicată. Urmează ca fiecare școală care dorește să participe la acest proiect să-și identifice unitatea de învățământ de peste Prut pe care și-ar dori-o ca ”parteneră”, a mai spus șefa învățământului vasluian.