Peste 60 de pescari profesioniști și amatori din întreaga țară se vor întrece la pescuit la copcă pe barajul de la Mânjești, situat la 20 de kilometri de municipiul Vaslui, în cadrul unei competiții ce se desfășoară sub egida federației de specialitate din România. Cei mai buni pescari vor fi recompensați, valoarea totală a premiilor fiind de 4.500 de lei.
Sfârșitul de săptămână va reuni pe barajul de la Mânjești cei mai buni pescari amatori și profesioniști din țară, în cadrul unei competiții ce se desfășoară sub egida Federației Române de Pescuit Sportiv și în parteneriat cu Ministerului Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană de Sport Vaslui. Întrecerea se desfășoară în două manșe, pe parcursul a trei zile, premierea urmând a se face duminică, la prânz. Fiecare etapă va fi de 180 de minute, iar în final se vor acorda trei premii. De asemenea, intermediar, vor fi recompensați cei mai buni trei pescari după fiecare manșă. Valoarea totală a premiilor se ridică la 4.500 de lei.
Competiția, intitulată ”Ice Fishing”, va fi organizată de Asociația Club Sportiv Mânjești, care va oferi găzduire celor peste 60 de pescari sportivi amatori și profesioniști. Printre competitori, se află și cinci pescari din Republica Moldova, având statutul de invitați speciali. (Ionuț PREDA)