Est News

Un container de gunoi a fost cuprins de flăcări

Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Vaslui a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un container de gunoi, din municipiul Vaslui strada Dimitrie Sturza.

Pentru localizarea și lichidarea acestuia s-a deplasat la fața locului un echipaj de stingere, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără deschisă la containerul de gunoi cu posibilitate de propagare la două autovehicule din apropiere. Flăcările au degradat containerul metalic de gunoi, cauza probabilă a incendiului fiind un foc deschis în spații deschise.

Pompierii vasluieni au desfășurat luni și marți 29 misiuni, dintre care 18 misiuni de recunoaștere în teren, de instruire și educație preventivă a populației în domeniul situațiilor de urgență și patrulă identificare persoane fără adăpost. Cinci au fost misiuni ale echipajelor S.M.U.R.D. pentru acordarea primului ajutor calificat și asistenței medicale de urgență. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit și ei în două cazuri, pentru a facilita transportul unor persoane supraponderale din apartament la echipajul S.A.J. Alte două misiuni au fost pentru stingerea incendiilor, o misiune pentru asigurare măsuri protecție și stingeri incendiu la un accident rutier și o misiune pentru evacuare apă ca urmare a scurgerilor de pe versanți. (G.P)

Exit mobile version